monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Minori prinși la volan în trafic. Ce riscă părinții

Doi minori, unul de 15, altul de 14 ani, au fost depistați în trafic la volan. În ambele cazuri, minorii au avut acordul părinților de a conduce.

sursa foto dcnews.ro

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Cluj, la data de 20 august, în jurul orei 16:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia-Turzii au depistat un tânăr de 15 ani în timp ce conducea un autovehicul pe strada 1 Decembrie 1918. Autovehiculul i-ar fi fost încredințat spre a fi condus de către tatăl său, un bărbat de 39 de ani, din Câmpia Turzii.

Tot ieri, în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Moldovenești au depistat un tânăr de 14 ani, din localitatea Bădeni, în timp ce conducea un ATV neînmatriculat pe DC82, pe raza localității de domiciliu.


Conform verificărilor efectuate, tatăl tânărului i-ar fi încredințat acestuia ATV-ul pentru a-l conduce.

“În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, transmite IPJ Cluj.