monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lovitură dură pentru vitezomani. Aproape 100 de șoferi au fost prinși de radar în câteva ore

Poliţiştii Serviciului Rutier Cluj au acţionat cu efective mărite în data de 22 august pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor de circulație.

sursa foto adevarul.ro

La data de 22 august, poliţiştii Serviciului Rutier Cluj au organizat şi desfăşurat o acţiune de combatere a încălcării regimului legal de viteză și de prevenire a accidentelor de circulație.

Acţiunea a fost desfăşurată pe D.N.1C E576 şi D.N. 17, pe tronsonul Cluj-Napoca – Jucu – Iclod – Gherla – Dej – Cuzdrioara – Mănăşturel.


La acţiune au participat şi poliţiştii rutieri de la Gherla şi Dej, precum și polițiști ai Serviciului Rutier din Bistriţa Năsăud.

“În urma neregulilor constatate, s-au aplicat 97 de sancţiuni contravenţionale, 92 dintre acestea pentru încălcarea regimului legal de viteză. Au fost reţinute 11 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, cei în cauză fiind depistați depășind cu peste 50 km/h viteza maximă admisă”, transmite IPJ Cluj.