Actualitate
Prea multă birocraţie, acuză medicii clujeni
Medicii clujeni spun că Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) le-a îngreunat munca, fiind nevoiţi să scrie de două ori aceleaşi date.
“Într-un sfert de oră - timp maxim ce poate fi alocat unei consultaţii - medicul vede biletul de trimitere, adeverinţa de salarizare sau cuponul de pensie şi înregistrează datele pacientului din cartea de identitate. După consultaţie, medicul scrie reţeta. Toate datele se introduc pe calculator şi apoi se trec şi în registrul de evidenţă zilnică, care este obligatoriu. Dacă există SIUI, de ce mai este nevoie de acest registru şi de atâta hârţogărie? Până în luna iunie a acestui an, CNAS a plătit unui medic specialist primar, pentru o consultaţie cu atâta birocraţie, suma de 12,90 lei”, a declarat pentru Agerpres, Valentin Eugen Lupu, medic specialist. El mai spune că SIUI “este extrem de greoi, se blochează şi obligă medicii la operaţii inutile”. “Când se fac modificări în SIUI, nu se pot trimite raportările lunare. CNAS emite, potrivit raportării, o factură, iar în baza ei se livrează banii în contul medicului specialist. Banii pe luna iunie nu au intrat în conturi nici în iulie, pentru că SIUI a trebuit să fie din nou modificat”, a explicat medicul.
Numeroşi alţi specialişti din sistemul sanitar clujean subliniază că important este consultul pacientului, iar birocraţia din acest moment reduce substanţial timpul afectat unei consultaţii de calitate.