monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Suspiciune de doping în naționala de fotbal a Rusiei (P)

Rusia confirmă excelentul parcurs de la Campionatul Mondial de fotbal pe care l-a organizat în aceasta vară.

După ce au atins sferturile de finală la întrecerea mondială, rușii au debutat în Liga Națiunilor cu o victorie cu 2-1 în deplasarea din Turcia, pentru ca mai apoi, într-un meci amical să surclaseze cu 5-1 reprezentativa Cehiei.

Parcursul de la Cupa Mondiala a fost posibil și datorită excelentei prestații a mijlocașului Denis Cheryshev. Acesta a reușit să marcheze 4 goluri și a primit ca recompensă transferul de la Villareal la Valencia. De altfel, el a reușit un gol spectaculos și în victoria din Turcia.


Aici se termină veștile bune despre acesta. Conform cotidianului spaniol AS, mijlocașul rus este investigat de către agenția spaniolă anti-doping. Suspiciunea a apărut după ce tatăl fotbalistului a declarat într-o publicație locală că acesta a primit un tratament cu hormon de creștere înainte de Cupa Mondială. Deși Cheryshev senior a declarat ulterior că a fost citat greșit de jurnalist, atât agenția anti-doping din Rusia, cât și cea din Spania au declanșat anchete, deoarece administrarea de hormon de creștere fără indicație terapeutică este ilegală și poate să aducă până la 4 ani de suspendare.

,,Cred că ar trebui să lăsăm acest caz în mâinile medicilor, care au făcut totul bine.... Din partea mea, totul a fost onest și cred că nu vor exista probleme" a declarat Denis Cheryshev pentru Sport Express.


Acțiunea vine într-un moment în care fotbalistul se pregătea pentru debutul în Liga Campionilor. Într-o grupă cu Juventus, Manchester United și Young Boys Berna, Valencia pleacă cu a treia șansă la calificarea în faza eliminatorie a competiției, conform analiștilor agentiei de pariuri Unibet.

Se pare că tratamentul suspect ar fi fost administrat la fostul club al lui Cheryshev, Villareal. Directorul general adjunct al Agenției ruse anti-doping (RUSADA), Margarita Pakhnotskaya, a declarat că reprezentanții agenției i-au interogat pe cei doi Cheryshev în timpul Cupei Mondiale și că a întocmit un raport pe care l-a înaintat Agenției Spaniole Anti-Doping și Agenției Mondiale Anti-Doping.


Federația Rusă de Fotbal (RFU) a anunțat că tratamentul administrat a fost o injecție plasmatică bogată în plachete (PRP) și îl acuză pe jurnalistul care l-a citat pe Cheryshev senior că a interpretat greșit cuvintele sale, invocând ca argument înregistrarea interviului.

Este posibil ca în apărarea sa, jucătorul Valenciei să trebuiască să aducă dovezi scrise prin care să ateste că injecția primită a fost una care nu excede prevederile legale. Să sperăm că totul a fost o regretabilă eroare și că nu vom vedea din nou fața urâtă a sportului.