monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Centrul Clujului își schimbă aspectul. Cine sunt cei care au avut cel mai bun proiect

Mai multe zone pietonale și nicio mașină, așa pot clujenii să își închipuie că va arăta în viitor zona centrală a orașului.

Ordinul Arhitecților din România, filiala Transilvania, și Primăria Cluj-Napoca au anunțat în decursul zilei de luni proiectul câșitgător care prevede modernizarea a nouă străzi din zona centrală a orașului. Cea mai importantă este strada Kogălniceanu, unde se află numeroase instituții clujene importante, dar și câteva puncte turistice la fel de importante.

Zona străzii Kogălniceanu a fost propusă ca pietonală sau cel puțin semi-pietonală și să se creeze o legătură dintre cu Bulevardul Eroilor, prin strada Emanuel de Martonne.
În total au fost depuse 11 proiecte, soluții venind chiar și de peste hotare: Spania, Grecia, Hong Kong, Bulgaria, Belgia.


Câștigătorii sunt membrii societății Mossfern Arhitectură.


”Am încercat să nu fim arhitecți, strada e acolo de un mileniu, cu o istorie stratificată, noi am căutat să dăm glas străzii. Nu trebuie să ne afirmăm. Trebuie să lucrăm cu pedanterie nemțească, care de data aceasta sper să ne iasă”, a spus Macalik Arnold, membru al echipei câștigătoare și membru în Comisia Monumentelor Istorice.
Proiectul prevede zone pietonale și shared space și astfel în zona de sud a centrului nu se va mai putea parca. Mașinile vor putea traversa, însă nu vor avea voie să staționeze. Aceeași situație este în acest moment și pe stada Potaissa. 
Iată câștigătorii și premiile:


Premiul I – contractul de proiectare – 755.000 lei - Mossfern Arhitectură
Premiul II – 60.000 lei - o echipă coordonată de arhitectul prahovean Șerban Daniel Lucian
Premiul III – 30.000 lei - o echipă coordonată de arhitectul clujean Alexandru Fleșeriu. Juriul s-a arătat nemulțumit de folosirea pavajului cu piatra de râu, specific Clujului până în 1900, ”care este greu practicabil și induce o atmosferă rurală”.
Concursul a beneficiat de un juriu format din arhitecți și urbaniști: Raluca Munteanu, Ligia Subțirică, Johannes Bertleff, Kazmer Kovaci, Andrei Cebotaru, Pieter Uyttenhove, Matei Bogoescu.

Lucrările vor fi expuse până joi în sala Europa a Casei de Cultură a Studenților.