monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ziua Minerului, sărbătorită la Roşia Montană

De Ziua Minerului, comunităţile miniere au cerut autorităţilor centrale relansarea industriei miniere.

Ziua Minerului a fost sărbătorită duminică de mii de persoane din Roşia Montană şi din alte comunităţi miniere din ţară. Peste 5.000 de oameni au participat la eveniment.

Cu această ocazie, primarii localităţilor miniere au lansat un apel adresat preşedintelui, prim ministrului şi Guvernului României prin care cer relansarea industriei miniere din România. Peste 2500 de participanţi la eveniment au semnat deja petiţia, solicitând luarea unei hotărâri cât mai urgent de către autorităţile centrale. Semnatarii atrag atenţia că reînceperea activităţii în perimetrele miniere viabile va contribui la crearea a mii de locuri de muncă, la dezvoltarea IMM-urilor cu activităţi colaterale, precum şi la stimularea investiţiilor străine şi autohtone în zona Munţilor Apuseni - lucru esenţial pentru creşterea veniturilor la bugetele locale şi la bugetul de stat.

„Aici s-a făcut minerit de când se ştie locul. Din minerit şi-a câştigat pâinea comunitatea noastră, o pâine bună pentru noi şi pentru copiii noştri. Aceste localităţi au prosperat şi s-au dezvoltat datorită mineritului şi tot ele au contribuit la dezvoltarea economică a României. (...) Proiectul minier propus la Roşia Montană creează premizele relansării industriei miniere în România. Avem convingerea că demararea acestui proiect minier va atrage şi alte investiţii majore în industria minieră”, a declarat primarul din Roşia Montană, Eugen Furdui. Lista semnatarilor este deschisă în continuare publicului larg, urmând ca petiţia să fie înaintată în scurt timp autorităţilor centrale.

Tradiţii în aşteptarea unor zile mai bune

Sărbătoarea de Ziua Minerului a inclus şi cea de-a treia ediţie a Festivalului Comunităţilor Miniere şi al Tradiţiilor Minereşti, în cadrul căruia 13 comunităţi din judeţele Alba şi Bihor şi-au prezentat obiceiurile transmise din generaţie în generaţie. Fiecare comunitate a evoluat pe scenă, arătându-le spectatorilor unelte, meşteşuguri şi tradiţii specifice zonelor miniere din care provin. Alături de ele a urcat pe scenă şi Fanfara Judeţului Alba, dirijată de Coriolan Honcaş.

Concursul de costume tradiţionale s-a bucurat de succes în rândul publicului: peste 70 de persoane s-au înscris în competiţie, purtând cu mândrie costume tradiţionale, populare ori de târgoveţi. Cele mai frumoase şi complete costume au fost premiate de organizatori.

Locuitorii comunităţilor miniere participante s-au bucurat de recitalurile de muzică populară susţinute de cunoscuţii artişti Cătălina Bichiu, Ramona Fabian, Cornel Borza, Cătălina Furdui, Diana Selagea, Angela Rusu şi grupul instrumental „Dor”. Seara a inclus şi recitalurile extraordinare susţinute de DJ Project şi DJ Sava&Andreea D.