monitorulcj.ro Menu
Actualitate

"Banii sunt bani", din această lună la cinematografele din Cluj

O şansă de a face bani rapid, 3 prieteni dispuşi să rişte totul, un oraş împânzit de anturaje criminale şi alegeri cu mize uriaşe, toate în thriller-ul franţuzesc "Banii sunt bani" / "Money's money", un film de la regizorul Gela Babluani, care la debutul în cinematografie impresiona cu forţa de a crea suspans aşa cum unii nu reuşesc într-o carieră întreagă.

Filmul va rula în cinematografe de vineri, 21 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

Filmul are la bază două poveşti reale: una în care cineva a dat un jaf, după care s-a întors pentru a lua mai mult. A doua: câţiva tipi pe care regizorul îi cunoştea au dat spargere la o casă şi l-au găsit pe unul care tocmai atunci se pregătea să-şi pună capăt zilelor.

Produs în Franţa, "Banii sunt bani" surprinde trei prieteni seduşi de ideea de a avea un câştig rapid, care vor să dea lovitura furând o valiză de bani a unui tip înstărit din Le Havre, însă ajung prinşi într-o pânză de evenimente departe de controlul lor.

"Când oamenii ajung în situaţii total neaşteptate, fac alegeri mult mai interesante, care pe mine mă interesează cinematografic. Cu cât e mai imprevizibilă situaţia, cu atât alegerile sunt mai instinctive. Mă interesează cum ajunge cineva să facă o gafă uriaşă, să o încurce rău de tot sau, la polul opus, să se salveze dintr-o situaţie aparent fără scăpare" mărturiseşte Gela Babluani într-un interviu pentru The Electric Sheep, revistă online dedicată unei cinematografii subversive.

Născut în Georgia, la Tbilisi (ţara era atunci parte din URSS), Gela Babluani este fiul celebrului regizor de film Temur Babluani, care a produs singurul film georgian nominalizat vreodată la Premiile Oscar ("A Chef in Love"). Îşi dezvoltă o atenţie deosebită pentru imagine de mic, având ca influenţe condiţiile în care tatăl său îşi edita filmele. La 17 ani pleacă în Franţa la studii, unde rămâne şi se stabileşte. Primul său lungmetraj, "13 Tzameti" (2005), distribuit în România de Transilvania Film, este premiat la Festivalul de Film de la Sundance cu Marele Premiu al Juriului: "World Cinema - Dramatic", film prezentat şi la Festivalul de Film de la Veneţia (distins cu 2 premii). În 2008, obţine titlul de Cel mai bun film european la Premiile Gopo

Etichete: filme