monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Atenţie la stilul de viaţă! Diabetul va deveni epidemie mondială.

Numărul bolnavilor de diabet se va dubla la nivel mondial până în anul 2030 din cauza stilului de viaţă nesănătos.

În judeţul Cluj, numărul diabeticilor a crescut în ultimii trei ani cu 7.000 şi s-a ajuns la un total de 30.000 la finele anului trecut.

Impozitarea alimentelor nesănătoase, demers iniţiat de medicii şi politicienii clujeni, ar putea reduce numărul celor care consumă astfel de produse.

În România există peste 1 milion de adulţi şi aproximativ 2.800 de copii bolnavi de diabet. “Statistica este cu atât mai îngrijorătoare cu cât stilul de viaţă nesănătos al românilor va face din ce în ce mai multe victime”, sunt de părere specialiştii din conducerea Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. La nivel global, se preconizează că până în anul 2030 diabetul va afecta 438 de milioane de oameni, aproape dublu faţă de numărul înregistrat până în prezent, conform statisticilor furnizate de Federaţia Internaţională de Diabet.

În 10 ani, de două ori mai mulţi clujeni diabetici

Conform statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, în anul 2000 existau înregistraţi în judeţ aproximativ 14.400 bolnavi de diabet, iar anul trecut s-a ajuns la aproape 30.000 de persoane afectate de această boală.

Aceleaşi statistici mai arată că în ultimii trei ani în judeţul Cluj au apărut tot mai multe cazuri noi de diabet zaharat. Astfel, în 2008 au fost înregistraţi 2.649 pacienţi noi cu această boală, în 2009 au fost contabilizate peste 3.300 cazuri noi de diabet, iar anul trecut aproape 5.300. Se poate observa cu uşurinţă că numărul cazurilor noi de diabet s-a dubat anul trecut faţă de 2008. Dacă în 2008, incidenţa acestei afecţiuni era  de 382 cazuri la 100.000 de locuitori, în 2010 a ajuns la 767 cazuri la 100.000 de locuitori. Potrivit datelor DSP Cluj, anul trecut judeţul Cluj avea aproape 30.000 de diabetici, faţă de 22.900 câţi erau înregistraţi în 2008.

Diabetul poate fi prevenit

Specialiştii subliniază faptul că diabetul este una dintre cele cinci boli care pot fi prevenite. Prof. dr. Nicolae Hâncu, specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice a explicat recent că există 5 boli netransmisibile care pot fi prevenite: bolile cardiovasculare, accidentele cerebro-vasculare, diabet, boli pulmonare şi cancer. El a mai spus că prevenţia vizează o alimentaţie sănătoasă, renunţarea la fumat, reducerea consumului de alcool şi creşterea activităţii fizice.

Soluţie: taxarea alimentelor nesănătoase

Profesorul Hâncu împreună cu deputatul independent Mircia Giurgiu şi deputatul PDL Petru Călian vor realiza un proiect de lege prin care propun ca alimentele nesănătoase să fie taxate pentru a scădea astfel consumul. Iniţiatorii demersului de taxare şi marcare a alimentelor nesănătoase au afirmat că proiectul de lege va fi gata în luna octombrie şi tot atunci se va şti exact care sunt produsele vizate.

Pe listă se vor afla alimentele bogate în grăsimi saturate de tip animal, sare, glucide şi grăsimi de tip trans care se găsesc în alimente de fast-food şi prăjite. Specialiştii Ministerului Sănătăţii vor realiza lista alimentelor nesănătoase, printre care se vor afla produsele de cofetărie, cele din fast-food-uri şi sucurile carbogazoase, bogate în zahăr.