monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Femeile, mai predispuse să ,,investească’’ în jocurile moderne (P)

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că trăim în epoca telefoanelor inteligente, a tabletelor sau ca, deși poate e greu să recunoaștem, petrecem din ce în ce mai mult timp pe rețelele de socializare decât cu prietenii, iar una dintre cele mai populare activități pe care o desfășurăm in timpul liber este accesarea unui joc precum Candy Crush, Farm Heroes Saga și multe alte așa zise ,,social media games’’.

 Chiar dacă jocurile precum cele de pe Facebook nu intră în categoria de jocuri cu bani reali, poți totuși ajunge să cheltuiești anumite sume de bani fie din cauza că ai terminat ,,vietile’’ la jocul care tocmai te-a ,,prins’’, fie din dorința de a parcurge mai repede nivelurile de joc, dorință ce apare mai ales atunci când și prietenii tăi preferă același joc. Dacă ai jucat măcar de câteva ori un astfel de joc, e greu de crezut că nu ai ajuns, cel puțin o data, în punctul în care ți-a trecut prin cap să cumperi vieți sau diverse instrumente virtuale menite să îți îmbunătățească experiența de joc. 

 Dacă ai făcut-o sau nu, e mai puțin important. Ideea este că, deși în mod normal jocurile video erau specifice în trecut bărbaților, în ultimii ani situația s-a schimbat total.


Conform unui articol publicat pe site-ul playtech.ro, bazat pe un studiu publicat de compania Liftoff, se pare că dezvoltarea spectaculoasă a jocurilor dedicate dispozitivelor mobile a făcut că balanța amatorilor de jocuri video să se încline în favoarea femeilor.

Așadar, deși vorbim despre jocuri gratuite la bază, când vine vorba de eventuale achiziții in-app, probabilitatea că acest lucru să se întâmple este mai mare cu 79% în cazul femeilor decât în cel al bărbaților. Tot în cadrul acestui material, se arată că 16.7% din femeile care instalează un astfel de joc ajung la un moment dat să investească o anumită sumă de bani în el, spre bucuria dezvoltatorilor de jocuri și a platformelor pe care acestea sunt disponibile.


Cifrele de mai sus au fost obținute de cercetătorii Liftoff comparând datele înregistrate în cadrul a nu mai puțin de 350 de aplicații mobile între 2017 și 2018 cu cele din perioadă 2016-2017. În urma comparației, s-a descoperit că femeile au ales să investească în diverse aplicații de două ori mai mult decât bărbații.

În altă ordine de idei, se pare că posesorii de terminale cu sistem Andriod sunt mai cheltuitori decât cei care utilizează un dispozitiv ce rulează IOS, când vine vorba de jocuri video, iar gamerii europeni și cei din Rusia, Africa și Orientul Mijlociu sunt mai predispuși să investească bani decât cei din Asia.
În concluzie, dacă până în urmă cu câțiva ani era de notorietate faptul că femeile cheltuie mult mai mulți bani pe haine și accesorii decât bărbații (de unde și procentul infim de raioane cu haine dedicate bărbaților în mai toate centrele comerciale), iar bărbații erau ținta principală a dezvoltatorilor de jocuri video, iată că, ușor ușor, situația începe să se schimbe, dacă e să ne luăm după cifrele inregistrate în acești ultimi doi ani.