monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Suporterii echipelor „U” Cluj și Petrolul Ploiești s-au luat la bătaie în Piața Muzeului

Suporterii celor două echipe s-au intersectat în Piața Muzeului din Cluj-Napoca și s-au încăierat, distrugând piesele de mobilier ale unei terase.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, în urma unei altercații produse între suporterii unor echipe de fotbal.

 


La data de 23 septembrie, în jurul orei 17:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în Piața Muzeului, din Cluj-Napoca, s-a iscat o altercație între suporterii unor echipe de fotbal, în urma căreia o persoană a fost rănită.

Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Cluj-Napoca, a fost transportat la unitatea spitalicească pentru a i se acorda îngrijiri medicale.


În timpul altercației au fost distruse obiecte de mobilier aflate pe terasa unui local public, întreg incidentul stârnind indignarea celor din jur.

În urma celor constatate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de Codul penal.


În continuare se fac investigații pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și tragerea acestora la răspundere penală.