Actualitate
Bugetarea participativă 2018, prima etapă de votare
Începând din 1 octombrie 2018, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca şi au împlinit vârsta de 18 ani, pot vota proiectele depuse în cadrul procesului de bugetare participativă declarate eligibile de către Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei, prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro,
Din cele 164 de proiecte depuse au fost declarate eligibile 47.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca anunţă că procedura de vot este următoarea:
În perioada 1-21 octombrie 2018, clujenii pot vota câte un proiect din cele șase domenii:
Alei, trotuare şi zone pietonale; Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; Spații verzi și locuri de joacă; Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.); Infrastructură educațională și culturală; Oraşul digital.Astfel, în această etapă de vot, fiecare cetățean are 6 voturi.
În urma acestei prime etape de vot, se vor selecta 30 proiecte. Primele trei proiecte clasate în funcție de numărul de voturi din fiecare domeniu vor intra automat în a doua etapă de vot, iar celelalte în funcție de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte.
Între 22 octombrie - 28 octombrie va avea loc validarea voturilor pe domenii.
De asemenea, în perioada 29 octombrie- 18 noiembrie va avea loc etapa finală de vot. În cadrul acestei etape, fiecare cetățean poate vota un singur proiect din cele 30 proiecte care au intrat în această etapă de vot.
“Primul proiect din fiecare domeniu clasat în funcție de numărul de voturi va fi selectat automat, iar restul proiectelor vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte. La sfârșitul acestei etape, vor fi selectate un număr de 15 proiecte.
În data de 26 noiembrie vor fi afișate pe platforma www.bugetareparticipativa.ro cele mai votate 15 proiecte care vor fi implementate de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca începând cu anul 2019.
Menționăm faptul că votarea online presupune crearea unui cont pe platforma www.bugetareparticipativa.ro sau autentificarea pe platformă cu datele deja introduse. Pot vota doar persoanele care se află în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca.
Persoanele care nu au acces la internet sau nu sunt familiarizate cu mediul online vor putea vota cu sprijinul Primăriei. La Centrul de Cultură Urbană Casino va fi amenajat un birou unde, în fiecare zi lucrătoare din perioada de vot, între orele 13.00-17.00, se va acorda sprijin persoanelor care doresc să voteze”, mai menţionează reprezentanţii primăriei.