monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe un pod de la înălţimea de 12 metri, incident petrecut pe Autostrada Transilvania

Un bărbat a murit sâmbătă dimineaţă, după ce a căzut de pe un pod de la o înălţime de 12 metri între cele două sensuri de mers ale Autostrăzii Transilvania, a informat ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, bărbatul, de 44 de ani, din judeţul Bihor, încerca să îşi repare maşina care se defectase, în zona localităţii Sănduleşti, scrie Agerpres.

"Un bărbat de 44 de ani din judeţul Bihor a decedat după ce a căzut de pe un pod de la o înălţime de 12 metri între cele două sensuri de mers ale Autostrăzii Transilvania, în zona localităţii Sănduleşti. A fost realizat accesul la victimă de către echipajul SMURD, pe o porţiune de cca 300 m de teren accidentat, pentru manevre de resuscitare, însă a fost declarat decesul bărbatului. Din primele informaţii rezultă că bărbatului i se stricase autoturismul pe timpul nopţii, a solicitat asistenţă, iar în momentul în care soseau echipajele de specialitate a vrut să treacă de pe un sens pe altul, fără să realizeze că există un gol între cele două sensuri de mers", a menţionat ISU Cluj.

Incidentul a avut loc în jurul orei 4.50, când vizibilitatea era redusă.