monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Şase şoferi beţi prinşi de poliţiştii clujeni la volan, într-o singură noapte. Doi dintre ei au ajuns în arest. Ce alcoolemie aveau

Şase conducători auto au fost depistaţi de poliţiştii clujeni, în noaptea de 12 spre 13 octombrie, având concentraţii mari de alcool în aerul expirat, motiv pentru care le-au fost întocmite dosare penale. Doi dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţişti.

De exemplu, în noaptea de 12 spre 13 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 3 Poliţie Rurală Baciu şi Biroul Rutier au organizat o acţiune pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa alcoolului şi reprezintă un pericol pentru siguranţa rutieră.

Au fost efectuate zeci de testări cu aparatul etilotest şi au fost  reţinute 7 permise de conducere pentru conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea, în cadrul acestei acţiuni au fost constatate 3 infracţiuni rutiere (consum de alcool şi refuz recoltare probe biologice).


„Astfel, în jurul orei 23:00, a fost depistat un şofer (bărbat - 41 ani, din Chinteni) conducând un autovehicul pe strada Oaşului, având o concentraţie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti.

La interval de circa 10 minute, un alt şofer – bărbat de 37 de ani, din Cluj-Napoca, care circula pe aceeaşi stradă, a fost oprit pentru control, stabilindu-se că avea o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.


În jurul orei 02:10, poliţiştii au depistat un bărbat, de 33 de ani, din Suceagu, care conducea un autovehicul pe strada Constantin Daicoviciu, din Cluj-Napoca, având o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 07:00, poliţiştii Biroului Rutier au depistat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Gârbău, în timp ce conducea un autovehicul pe Bulevardul Muncii, având o concentraţie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore", spun poliţiştii clujeni, într-un comunicat de presă.


Şi în alte zone ale judeţului au fost depistaţi şoferi sub influenţa alcoolului. De exemplu, aseară, în jurul orei 19:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda au depistat un bărbat, de 36 de ani, din comuna Moldoveneşti, care conducea un autovehicul pe DJ 103 G, pe raza comunei de domiciliu, având o concentraţie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 21:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au depistat un bărbat de 40 de ani, din comuna Feleacu, în timp ce conducea autovehiculul pe DC 75, din localitatea Vâlcele, având o concentraţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Poliţiştii vor continua acţiunile şi vor lua măsuri ferme faţă de cei care consumă alcool şi apoi se urcă la volan, mai transmite IPJ Cluj. 

Etichete: alcoolemie beat sofer