monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Floreștenii nu s-au înghesuit cu proiecte pentru Bugetarea Participativă

În ciuda nemulțumirilor constante pe care locuitorii comunei Florești pe afișează pe rețelele de socializare, nu s-au înghesuit prea mulți când a fost vorba să depună proiecte în cadrul Bugetării Participative.

După ce la Cluj-Napoca a fost implementat proiectul de bugetare participativă, prima inițiativă de acest gen din România, primarul comunei Florești, Horia Șulea, a implementat același sistem. Astfel, cetățenii au putut să propună proiecte care să fie realizate din bani de la bugetul local în cazul în care vor fi considerare eligibile.

Însă, în ciuda numeroaselor probleme care există în Florești, locuitorii comunei nu s-au înghesuit să depună proiecte. Astfel, doar 15 proiecte au fost propuse, care urmează să fie analizate și să se vadă dacă sunt eligibile sau nu.
„Iată, am ajuns ajuns și în acest punct al Bugetării Participative. Avem 15 proiecte depuse. Zilele ce urmează Comisia din cadrul Primăriei Florești va analiza eligibilitatea proiectelor, iar apoi se va trece la faza de votare a proiectelor declarate eligibile. Va reamintesc ca bugetul total al acestei initiative este de un milion lei”, a scris Horia Șulea pe pagina de Facebook.



Iată cele 15 proiecte (titlu proiect și suma estimată pentru implementare):

eFlorești – 80.000 euro
Pasarelă în zona Metro – 103.000 euro
Depunerea și gestionarea sesizărilor online în mod transparent – 50.000 euro
Suprailuminarea unei treceri de pietoni de pe str. Eroilor – 10.000 euro
Pasarelă pietonală Florești, zona Metro - 95.000 euro
Alee pietonala pentru agrement pe digul de la baraj – 100.000 euro
Transport gratuit tuturor elevilor pe liniile autobuzelor ratuc – 10.000 euro
Curățirea malului Someșului și amenajarea lui ca loc de plimbare – 10.000 euro
Puncte de colectare selectivă subterane – 99.989 euro
Amenajare locuri de parcare pe str Sesul de Sus 172-182 – 75.000 euro
Igienizare poligon, loc de plimbare si recreere, spatiu de joaca ingradit pentru animale – 50.000 euro
Sens unic pe o portiune din str T. Vladimirescu -1.000 euro
Sistem de recunoastere a numerelor de inmatriculare in vederea acordariid e amenzi contraventionale – 10.000 euro
Parcare gradinita Profesor Ioan Rusu (5 locuri) – 50.004 euro
Studiu de trafic - 80.000 euro


Valoarea proiectului este de un milion de lei, iar proiectele s-au depus în perioada septembrie-octombrie, urmând ca proiectele câștigătoare să fie stabilite în urma votului electronic al comunității.