monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bărbatul care a provocat accidentul de la Iara a fost arestat

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul Rutier au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat care a provocat un accident rutier mortal.

Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de uciderea din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului , faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În fapt, la data de 9 octombrie în jurul orei 13.40, bărbatul în vârstă de 50 de ani, din comuna Iara, judeţul Cluj, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 107M, pe fondul unei depăşiri regulamentare ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.


În urma accidentului, un bărbat de 42 de ani, din comuna Iara, pasager în autoutilitară, a decedat, iar bărbatul de 50 de ani a fost rănit uşor. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că bărbatul care conducea nu avea permis. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a reieşit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La acel moment, bărbatul a fost condus la unitatea medicală și internat pentru îngrjiri de specialitate., fiind externat de curând.


În cursul zilei de azi, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistrați.

Etichete: accident arest iara