monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Polițiștii au aplicat zeci de amenzi pentru viteză excesivă

În urma unei acțiuni pentru combaterea vitezei excesive în satele Luncani și Luna, polițiștii au sancționat 30 de șoferi care depășiseră viteza legală.

La data de 17 octombrie, polițiștii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Rutier Turda și ai Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, au organizat și desfășurat o acțiune având ca scop respectarea regimului legal de viteză și prevenirea altor abateri privind circulația pe drumurile publice în mediul rural.

Acțiunea s-a desfășurat între orele 07.00-11.00, pe DN15 E60, pe raza localităților Luna și Luncani, utilizându-se aparate radar  în cascadă.


În cadrul acțiunii, au fost verificați 51 de conducători auto, iar pentru neregulile constatate s-au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale. 30 dintre acestea au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, fiind reținut un permis de conducere.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul vitezei excesive.