Actualitate
Cât de comozi sunt clujenii? Pun GUNOIUL LÂNGĂ tomberon, iar punctele de colectare rămân goale
Un clujean a fotografiat starea în care se află punctele de colectare selectivă de pe strada Meteor din cartierul Zorilor. În jurul lor sunt doar gunoaie.
O fotografie realizată la unul dintre punctele de colectare a gunoiului din Cluj arată situația orașului „de cinci stele”. De jur împrejur sunt gunoaie. Reprezentanții ROSAL spun că oamenii preferă să lase gunoiul lângă tomberon, în loc să sorteze.
„Am mai făcut câteva controale, crezând că s-au umplut containerele. Dar e mult mai comod să pui deasupra în loc să desfaci căpăcelul și să dai drumul gunoiului înăuntru. Asta se întâmplă în cam 90% dintre locațiile unde sunt puncte de colectare îngropate. Containerele sunt goale. Sperăm cu ordonanța 74, care s-a dat cu punere în aplicare din data de 1 ianuarie, să motivăm mai mult populația ca să poată să pună selectiv. Că altă variantă nu avem”, a declarat Adrian Niculescu, directorul ROSAL.
Ordonanță de urgență 74/2018, publicată în dată de 19 Iulie 2018, aduce modificări fundamentale la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, la Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și la Ordonată de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. Ordonanță de urgență aduce modificări fundamentale întregului lanț de gestionare a deșeurilor în România.
Noi definiții privind clasificarea deșeurilor Creșterea obiectivelor de valorificare și reciclare Modificarea modului de îndeplinire a obligațiilor legale de reciclare a ambalajelor Modificarea condițiilor de autorizare a organizațiilor de transfer de responsabilitate Modificarea obligațiilor organizațiilor de transfer de responsabilitate Modificarea modelului de afaceri al organizațiilor de transfer de responsabilitate Reglementări privind ambalajele reutilizabile și sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile