monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Au citit 3.491 de persoane, însă Cartea Recordurilor nu a omologat Marea Lectură

În ciuda efortului depus de organizatorii evenimentului Marea Lectură, tentativa nu a fost omologată de către World Guiness Records.

Sursă foto: Ovidiu Manoilescu

Cu toate că recordul la secțiunea „Most people in a reading relay” a fost doborât, fiind validațați 3.491, cu 420 de cititori mai mult față de câți a avut India, recordul nu a fost omologat de către World Guiness Records.

”6 octombrie 2018, la Cluj s-a scris o pagină de istorie în care Cartea a fost celebrată așa cum se cuvine.
Chiar dacă s-a doborât recordul la Secțiunea „Most people in a reading relay”, cu 420 de cititori, fiind validați 3.491, acesta nu a fost omologat. Însă Marea Lectură rămâne un eveniment memorabil și împreună cu voi putem fi mândri că am reușit și alte recorduri: Cea mai mare lansare de carte (Eminescu, „100 de poeme alese”) și Cea mai lungă (ca durată) lectură publică (s-a citit 10 ore și 20 de minute fără întrerupere). Vă mulțumim tuturor pentru susținere!” au transmis organizatorii.


Gabriel Bota, organizatorul Marii Lecturi, a declarat că evenimentul a fost un succes datorită faptului că s-a transmis un mesaj pozitiv.

„A fost un exercițiu cultural unic. Atunci când vorbim despre carte nu putem vorbi niciodată de o dezamagire. Marea Lectură a adus cartea în mijlocul oamenilor și a fost un succes prin mesajul pe care a reușit să îl transmită”, a spus organizatorul.