Actualitate
Spectacol-rugăciune de Luminație, în Cimitirul Central din Cluj. Urmează un tur ghidat
Un nou concert de operă a avut loc, joi seara, în Cimitirul Central/Házsongárd. Organizat, pentru al patrulea an consecutiv, concertul poartă, de data aceasta, numele de ”Lacrimosa” și a fost susținut de orchestra și corul ”Opera Group Project”, sub bagheta dirijorului Vlad Eniu și în regia Inei Hudea.
“Ne bucurăm că rezonați cu acest eveniment și vrem ca el să continue. Este o zi cu adevărat specială pentru fiecare dintre noi. Suntem siguri că astăzi a fost o zi dedicată familiei, o zi dedicată prietenilor, o zi dedicată aducerilor aminte și cu atât mai mult ne onorează faptul că ați ales să rămâneți împreună cu cei ce nu mai sunt, dar pe care îi păstrăm mereu în sufletul nostru. Sperăm că acest eveniment, care se repetă pentru a patra oară consecutiv, să intre definitiv în conștința publică și să reprezinte un reper pentru toată lumea”, a precizat jurnalistul Ovidiu Blag, cel care a prezentat evenimentul.
“Lacrimosa e un spectacol-rugaciune, e lacrimă și lumină pentru sufletul celor adormiți. Lacrimosa e pioasă și caldă amintire, candelă de veghe pe drumul Mântuirii. Lacrimosa e corul vocilor de aici pentru cei dragi de dincolo”, a fost caracterizarea făcută de Ina Hudea, profesor al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” și regizorul spectacolului.
”Ziua Morţilor sau Luminaţia este o zi de celebrare care implică întreaga comunitate. Fiecare dintre noi avem o poveste. O poveste ale cărei detalii sunt piesele puzzle-ului nostru: cine suntem și de unde venim, ce și pe cine am iubit, prieteniile pe care le-am hrănit, în ce fel am ajutat lumea să fie (măcar) puțin mai înțeleaptă, sau mai bună. Mii de alte povești, ale unor oameni, contemporani sau nu, povești din care poate facem și noi parte, ne aduc uneori împreună, în cimitir. Da, este un spațiu care trezește emoții dintre cele mai diverse, dar asta pentru că e un spațiu parțial necunoscut, încărcat de simboluri. Lacrimosa este un alt fel de a descoperi un loc al emoției, al istoriei și poveștilor, într-o zi dedicată până la urmă acestor povești și comunității din care ele provin”, explică arhitectul Daniela Maier, coordonator al proiectului și inițiatorul Scenei Urbane, preşedintele OART.
Momentul va fi continuat, în data de 3 noiembrie, de la ora 11.00, cu un tur ghidat prin cimitir susţinut de profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici. Turul are la bază hărțiie inedite realizate de arhitecții inițiatori ai acestui eveniment.
”La primul eveniment desfășurat de Scena Urbană în Cimitirul Central - Requiem, am început conturarea unor hărți cu personalități importante din diferite domenii: scriitori, artiști, oameni de știință, politicieni, sportivi ce odihnesc în acest loc, alături de familiile și prietenii noștri. Am evoluat an de an în acest demers. Întocmirea hărților pentru Cimitirul Central continuă să fie o experiență inedită. Descopăr, împreună cu tinerii implicați în proiect, povești fascinante de viață, valori pe care ne dorim să le facem cunoscute comunității. Este în egală măsură greu și provocator să coordonez un demers care implică oameni din specialități, vârste și naționalități diferite”, spune arhitectul Andrada-Diana Todea, coordonator Scena Urbană.
Repertoriu:
Anton Pann | Tatăl nostru - Alexandru Mânzat acompaniat la nai de Radu Dinescu
Giuseppe Verdi | Requiem: Introit
J.Chr. Bach| Missa da Requiem and Miserere in B flat major: Lacrimosa
Bach / Gounod | Ave Maria
Wolfgang A. Mozart | Requiem: Dies Irae, Lacrymosa
F. P. Schubert | Ave Maria
Luigi Cherubini| Requiem in C minor: Pie Jesu, Lacrimosa
Pietro Mascagni| Cavalleria Rusticana (Intermezzo) : Lacrimosa