monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un clujean a rămas fără contract pe garaj după ce a întârziat cu plata. “Dacă nu plătesc taxele şi impozitele, îmi luaţi casa?”

Discuţii aprinse joi dimineaţa, în direct la un post de radio, între un ascultător şi viceprimarul Dan Tarcea pe subiectul demolării garajelor. Un clujean susţine că a rămas fără contractul pe garaj, după ce ar fi întârziat mai multe luni cu plata acestuia. În replică, Dan Tarcea spune că decizia municipalităţii este perfect normală, clujenii având şi obligaţii, nu doar drepturi.

Vlad a intrat în direct cu viceprimarul Dan Tarcea căruia i-a atras atenţia că, deşi a întârziat cu plata garajului, termenul fiind până în 15 octombrie, a plătit inclusiv penalităţi, dar că Primăria i-a reţinut contractul.

“Ce nu înţeleg şi consider că Primăria nu a făcut un lucru bun este că nu se mai eliberează contracte. Mi s-a reţinut contractul şi anul viitor nu mai am contract pe cel spaţiu. Sunt nevoit să mă duc, la începutul anului viitor, să plătesc pe anul în curs, altfel o să plătesc penalităţi. Nu am înţeles de ce nu se mai eliberează contracte în continuare”, a spus acesta.


Dan Tarcea a spus că motivul pentru care a rămas fără contract e din cauză că nu s-a respectat termenul limită de plată.

“În primul rând, nu se mai eliberează pentru că dumneavoastră nu v-aţi respectat termenul până la care trebuia să îl plătiţi. Pe de altă parte, epoca şi era garajelor în municipiul Cluj-Napoca este pe final. S-a terminat cu garajele. De aceea, ne dorim să desfiinţăm toate garajele care sunt la nivelul oraşului, am şi început acest proces de demolare, primele garaje, 29, au fost deja demolate pe strada Brateş. Acolo vom mai demola încă 42 de garaje. Discutăm apoi de strada Primăverii nr. 20, nr. 7-8, unde vom construi trei parkinguri, urmează până la sfârşitul anului să avem autorizaţiile de construire şi proiectul tehnic. Oamenii au fost somaţi, data de 5 decembrie este data limită până la care îşi pot desfiinţa de bună voie garajele, după care vom intra noi să le desfiinţăm pe cale administrativă, urmând să ne recuperăm costurile de la cei care nu şi le-au desfiinţat. La cele trei locaţii vor fi 936 de locuri de parcare şi desfiinţăm undeva la 350 de garaje. Practic, aproape de trei ori vom creşte locurile de parcare şi toate maşinile care astăzi sunt parcate pe alei, pe spaţii verzi, vor fi parcate în aceste parkinguri. De asemenea, pe strada Parâng mai sunt 100 de garaje care au fost somate, pe strada Mureşului. Dacă am închis subiectul garaje, cei care nu şi-au achitat garajele în termenul legal, evident, nu le mai putem prelungi contractele pentru că au ieşit din termen şi nu mai avem niciun cadru legal să le mai prelungim şi să facem un alt contract”, a replicat Tarcea.


Clujeanul a continuat şi susţine că hotărârea de Consiliu Local este “un pic abuzivă”.

“Este o hotărâre de Consiliu Local, asta a fost decizia. Nu se mai poate pe regulament, el a fost în dezbatere publică. Aşa cum aveţi drepturi, aveţi şi obligaţii. Consiliul Local a decis că cei care nu îşi respectă obligaţiile să nu mai prelungim contractele. Este o chestiune perfect normală, logică, aţi avut la dispoziţie 9 luni să vă plătiţi garajul. Susţin decizia Consiliului Local, ai drepturi, dar ai şi obligaţii. Trebuia să urmească să îşi achite garajul. Este o chestiune perfect normală să nu mai eliberăm contracte pentru garaje. Cei care şi-au achitat în termenul legal au contracte pentru garaje”, a comentat Tarcea.


Iar dialogul a continuat.

Şi la Electrica îţi taie curentul, dar te rebranşează”, a spus Vlad.


Unde e partea socială aici când pe tine nu te interesează să îţi plăteşti garajul timp de 10 luni?”, a spus Tarcea.

La un moment dat, a intervenit şi moderatorul emisiunii.


E ca şi cum mi-ar ridica maşina, o plătesc şi mi se spune că nu mi-o mai dă”.

“Lucrurile sunt diferite. Dacă vă cumpăraţi un lucru şi vi se spune că trebuie plătit până la o anumită dată sau dacă vedeţi o promoţie la magazin şi spune că promoţia e 3 luni şi dumneavoastră mergeţi în luna 4. E exact acelaşi lucru. Erau nişte termene legale până la care se putea plăti, avem un cadru legal şi eu susţin această decizie. Mi se pare perfect normal”, a spus Tarcea.

Tarcea: “Dacă dumneavoastră nu vă plătiţi taxele şi impozitele locale..”

Moderator emisiune: „Plătesc penalităţi de întârziere, dar nu îmi luaţi casa”

Tarcea: „Garajul nu era al dumneavoastră, terenul nu era al dumneavoastră, este al Primăriei

„Nu am desfiinţat niciun garaj fără să avem nişte perspective. Şi garajele de pe Primăverii şi Ion Meşter le demolăm în momentul în care avem autorizaţia de construire şi dăm ordinul de începe a lucrărilor”, a mai spus viceprimarul.

Viitoarele parkinguri...gata în 2020?

“Până la final de 2019 nu va fi gata niciun parking pentru că nu are cum. Durata lor de execuţie este un an şi jumătate. În anul 2020, vom aveam minim patru parkinguri gata, Primăverii nr. 20, Primăverii 8, Mogoşoaia 7 şi Hasdeu. Aceste patru parkinguri, în anul 2020, vor fi funcţionale. În Gheorgheni vom începe cu un parking pe Liviu Rebreanu, acela va fi primul parking construit acolo, va fi un parking pe structură uşoară, modular, vom câştiga timp. Dacă un parking clasic se face într-un an şi jumătate-doi, acesta ar trebui făcut undeva în şase luni pentru că este al tip de structură”, a încheiat Tarcea.