monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Restricții da, soluții ba! Zona Între Lacuri, “câmp de luptă” pe locurile de parcare. FOTO

Lipsa locurilor de parcare le dă mari bătăi de cap șoferilor din zona Între Lacuri.

Proprietarii de mașini de pe strada Dunării se confruntă cu o lipsă majoră a spațiilor de parcare din zonă. În loc să găsească soluții, autoritățile locale le-au îngreunat situația, montând limitatoare de acces.

Deși Cluj-Napoca se află în topul orașelor europene cu cele mai multe mașini pe cap de locuitor, conform viceprimarului Dan Tarcea, soluțiile sunt puține atunci când vine vorba de crearea locurilor de parcare. Stâlpii montați în urmă cu câteva săptămâni pe trotuarul în direcția de mers spre cartierul Someșeni forțează șoferii să recurgă la noi improvizații, „sufocând” traficul de pe străzile lăturalnice.


La fel s-a procedat și pe o porțiune a străzii Tulcea care, în pofida parcării cu plată de 53 de locuri din zonă, a devenit un „câmp de luptă” pentru proprietarii care se bat zi de zi pentru orice fâșie care poate fi utilizată drept parcare. Situația este asemănătoare și pe străzile Între Lacuri, Oltului sau Siretului, pietonii fiind deseori nevoiți să facă slalom printre mașinile staționate neregulamentar pe trotuar în lipsă de alte soluții.

Alveola stației Tulcea, o risipă de spațiu


Până nu de mult, alveola stației Tulcea servea drept gură de oxigen pentru șoferii din zonă, situația schimbându-se însă de când s-au montat indicatoarele aferente și s-au vopsit pe asfalt semnele distinctive. La următoarea stație (Dunării Sud), autobuzul staționează fără probleme direct pe carosabil. Cu Poliția Locală stând la pândă, spațiul rezervat zace pustiu, autobuzul oprindu-se acolo preț de numai câteva secunde. Având în vedere că în zonă circulă doar o singură linie (47), mărimea alveolei este nejustificabil de mare, comparabilă cu cea din mult mai aglomerata stație Mărăști.

Articol scris de Raymond Füstös