monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc s-a ținut de cuvânt? Primul pas pentru realizarea metroului a fost făcut

Primarul Emil Boc nu renunță la ideea construirii în următorii 20 de ani a unei linii de metrou pe ruta Florești-Aeroport chiar dacă costurile unui kilometru se ridică la 100 de milioane de euro.

Primarul Emil Boc a declarat că anunţul pentru licitaţia privind studiul de prefezabilitate al viitorului metrou de la Cluj-Napoca a fost lansat.

“Pe partea de metrou, joi am trimis spre SEAP pentru a fi organizată procedura de licitație în vederea realizării studiului de prefezabilitate. Potrivit legii, au la dispoziție 30 de zile să verifice, să valideze și să treacă mai departe licitația, ca după aceea  să se depună ofertele. Din nefericire, am înțeles că există mari probleme de personal și de capacitate administrativă și ca o notificare, nu pot respecta termenele prevăzute de lege pentru validarea documentațiilor de licitație. Să sperăm că nu vor avea loc întârzieri. Noi ne-am făcut datoria și am trimis, așa cum am spus, până în 10 noiembrie, spre validare în SEAP studiul de prefezabilitate la realizarea metroului. El va fi realizat după tehnologia viitorului, alimentarea să nu mai fie prin captatoare, cum este acum la metroul din București, ci pe baterii electrice, iar energia care se degajă în urma utilizării metroului să fie captată și trimisă în sistemul de încălzire al orașului”, a comentat Boc la un post de radio.


Potrivit edilului, după studiul de prefezabilitate și studiul de fezabilitate va urma licitaţia de execuţie.

„Am lucrat aproape un an de zile la pregătirea documentaţiei tehnice, inclusiv colegii mei au fost prezenţi la Bucureşti pentru a verifica stadiul tehnic al realizării metroului de acolo (…) Tot ce se face va ţine cont de evoluţia tehnologiei în materie de realizare a metroului, de aceea am avut nevoie de un consultant pentru a vedea tot ce este mai actual în lume cu privire la construcţia de la zero a unui metrou. E mai simplu să construieşti un metrou de la zero decât să îl modernizezi pe cel existent. E complicat să modifici ceea ce este creat”, spunea recent Boc.


În premieră, în bugetul pe anul 2018, 3,4 milioane lei, dintr-un total de 10 milioane, merg pe diverse studii în vederea construirii unui metrou.

În aprilie 2018, primarul Emil Boc a anunțat că japonezii sunt interesați de construirea unui metrou la Cluj-Napoca. Potrivit edilului, linia de metrou ar urma să fie construită între Florești și Apahida în următorii “10-15 ani”.


“Clujul celor 500.000 de oameni care este aproape, cu Floreștiul, zona metropolitană, cu tot ce intră şi ce iese în Cluj, aproape acum suntem la 500.000. Peste 10 ani Clujul nu va putea evita această discuție de a avea măcar o linie de metrou. Noi am decis la nivelul Primăriei să pornim un studiu de prefezabilitate care să ne spună traseul, costurile, modalitățile de finanțare și cum poate fi realizat acest lucru. Valoarea unui asemenea metrou este destul de ridicată, costă câteva sute de milioane de euro. Trebuie gândit un plan de finanţare multianual pe 20 - 25 de ani dacă se poate, o chestiune multianuală, în care să ai în vedere realizarea unei linii așa cum am zis din Florești până în Apahida, asta să fie linia principală, iar după aceea, la un moment dat, să faci şi alte linii de conexiune”, spunea Boc.

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca


Pe întreaga distanță din Florești până la Aeroport, pentru cei 16 kilometri, costurile, din câte am putut noi observa și din datele tehnice, sunt de 100 de milioane de euro pe kilometru. Stațiile trebuie să fie create la 1 kilometru distanță, cam acesta este standardul, dar se poate vedea în funcție de aglomerație și alte repere, dar standard este cam de 1 kilometru distanța între stațiile de metrou. Viteza de circulație variază de la 80 km/h între stații până la o viteză medie în funcție de timpul cât se stă în stații, de 30-35 km/h. Am observat că nu este imposibil să ai zone de suprafață metrou și zone de subteran în metrou, specialiștii vor spune. Specialiștii în studiul de prefezabilitate ne vor spune exact de unde din Florești trebuie să înceapă sau zona la confluența cu Gilăul, care să fie traseul cel mai potrivit, cel mai bun, unde să fie amplasate stațiile, cum să fie prioritizate aceste lucrări, nu toate vor putea fi făcute deodată”. (iulie 2018)