Actualitate
Tișe, gură bogată. Președintele CJ se laudă cu zeci de drumuri asfaltate, doar 4 recepționate
De doi ani, de când a revenit în funcția de președinte de Consiliu Județean, Alin Tișe se laudă zilnic cu câte un tronson de drum județean unde au fost finalizate lucrări de asfaltare. În realitate, doar patru drumuri au fost recepționate. De ce nu se recepționează lucrările și pe celelalte tronsoane anunțate ca finalizate?
Imediat după ce s-a instalat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Alin Tişe spunea că va face din drumurile judeţene o prioritate a mandatului şi că cei mai mulţi bani vor merge în reabilitarea şi modernizarea acestora. Mai mult, acelaşi Tişe a îndatorat judeţul cu 50 de milioane de euro după ce a luat un credit pentru a pune la punct reţeaua de drumuri judeţene. Creditul a fost contractat pentru o perioadă de 12 ani, banii fiind folosiţi, potrivit Consiliului Judeţean, pentru reabilitarea a 500 kilometri de drumuri judeţene.
De la preluarea mandatului, Alin Tișe s-a lăudat cu finalizarea lucrărilor de asfaltare la peste 30 de drumuri județene. Am vrut să aflăm câte din aceste drumuri au fost și recepționate. Cu alte cuvinte construcția a fost executată în conformitate cu prevederile contractului și respectă toate avizele și acordurile emise de autorități.
Printre drumurile județene recepționate de Consiliul Județean se află și Răchițele-Ic ponor, un drum de 20 de kilometri pe care autoritățile s-au chinuit 8 ani să-l asfalteze, într-o telenovelă despre lucrări date pe prietenii şi care pun în pericol siguranţa traficului rutier, despre licitaţii cu cântec, bani decontaţi pe lucrări imaginare și prejudicii imense.
Potrivit Consiliului Județean Cluj, au fost admise cererile de recepție la terminarea lucrărilor la DJ 103J (DN 1R) – Sâncraiu – Aluniş, DJ 161B Turda – Bogata – Călăraşi, DJ 161H (DN 16) – Suatu și DJ 108C Răchiţele – Prislop – Ic Ponor – (DJ 763) – limită cu judeţul Bihor.
Forul județean a amânat recepția la trei drumuri județene, unde s-au contractat servicii pentru întocmirea unor expertize tehnice, DJ 103N (DN 1) – Şaula – limită cu judeţul Sălaj; DJ 172F Gherla – Mintiu Gherlii – Mica; DJ 172F Mica – Sânmarghita – limită cu judeţul Bistriţa.
La începutul lunii noiembrie, Monitorul de Cluj a scris că, după declarații elogioase la închiderea lucrărilor, Tișe face expertize la sânge pe drumurile reabilitate de firma Napoca. Nu și pe cele unde a lucrat asocierea Diferit-Kiat. Reamintim că firma SC Napoca SA a executat lucrări și la noua pistă a aeroportului, lucrări care sunt, în prezent, contestate de Tişe.
“În perioada următoare sunt prevăzute recepţiile la terminarea lucrărilor de modernizare şi reabilitare pe următoarele drumuri judeţene: DJ 161E (DJ 172A) – Habadoc – Buza – Feldioara – Hodaie; DJ 105T Cluj Napoca – Coruş – Berind; DJ 107N Gura Râşca – Someşu Rece; DJ 107N Băişoara – Valea Ierii; DJ 151C Tritenii de Jos – limită cu judeţul Mureş; DJ 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare”, mai arată Consiliul Județean la solicitarea Monitorul de Cluj.
În 2011, între Consiliul Judeţean Cluj şi Asocierea S.C. Kiat Group Construct SRL, SC Tehnic Asist SRL şi SC Damar Consult SRL s-a încheiat un contract pentru modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene cu o durată de patru ani, lucrări care trebuiau să se defăşoare până în august 2015, termen care a fost cu mult depăşit. La trei ani de la încheierea contractelor, Consiliul Judeţean a reziliat contractele cu Kiat. Decizia CJ Cluj a fost justificată prin faptul că nu a fost respectată licitația, graficul de lucrări și prevederile de protecție a mediului. În 2016, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe anunţa deblocarea contractelor cu Kiat pentru reabilitarea drumurilor judeţene din judeţul Cluj contra sumei de 2 milioane de euro.
Drumurile județene anunțate de Tișe ca finalizate
23 august 2016: DJ 109B Fundătura-Cornești
7 iulie 2916: DJ 103N Şaula – limită cu judeţul Sălaj
13 septembrie 2016: DJ 161E Habadoc – Buza – Feldioara – Hodaie
14 septembrie 2016: DJ 107M, între Luna de Sus şi Săcel
23 septembrie 2016: DJ 108C Mărgău – Scrind Frăsinet – Răchiţele
19 octombrie 2016: DJ 109A Dealul Jurcii - Jurca
22 noiembrie 2016: DJ 103V Vlaha – Vălişoara
17 mai 2017: DJ 103G Gheorgheni – Aiton
4 iulie 2017: DJ 109D Gherla – Nicula – Săcălaia
27 iulie 2017: DJ 107L Turda – Sănduleşti – Petreştii de Jos
3 august 2017: DJ 108C Scrind – Răchiţele
6 septembrie 2017: DJ județean 107R Cluj-Napoca – Făget – Ciurila – DJ 107L
8 septembrie 2017: DJ 103G Săndulești
20 septembrie 2017: DJ 107S Gura Raşca – Măguri Răcătău
26 septembrie 2017: DJ 103H Bologa – Săcuieu
29 septembrie 2017: DJ 103K Căpușu Mare (DN1) – Agârbiciu – Dângău – Râşca
5 octombrie 2017: DJ 103H Bologa (DN 1) – Săcuieu
8 noiembrie 2017: DJ 103J Sîncraiu – Aluniş
9 mai 2018: DJ 103G între Gheorgheni și intersecția cu DN1 din Tureni
7 iunie 2018: DJ 151C Tritenii de Jos – limită cu județul Mureș
14 iunie 2018: DJ 107J Valea Ierii – Caps – Cerc
18 iunie 2018: DJ 161A Apahida – Moriști
25 iunie 2018: DJ 103G Mihai Viteazu – Cheia – Cheile Turzii
27 iunie 2018: DJ 108C (DN 1) – Ardeova
4 iulie 2018: DJ 107R Băişoara – staţiunea Muntele Băişorii
19 iulie 2018: DJ 161B Turda – Ploscoș
23 iulie 2018: DJ 109S Borşa – Giula – Sânmărtin
22 august 2018: DJ 103T care leagă DN1/E81 de pârtia de schi din Feleacu
10 septembrie 2018: DJ 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare
27 septembrie 2018: DJ 109C Cămărașu (DN 16) – Hodaie – Geaca
1 octombrie 2018: DJ 161D (DJ 172F) Nireş – Unguraş – Valea Unguraşului
9 octombrie 2018: DJ 109V Pădureni – Satu Lung
16 octombrie 2018: DJ 161 Dăbâca – Pâglişa – Dârja – Panticeu
25 octombrie 2018: DJ 107R legătura între Staţiunea Băişoara și pârtia de schi Buscat
1 noiembrie 2018: Sectorul de drum Nireş – Unguraş – Valea Unguraşului
2 noiembrie 2018: DJ 109A Vultureni – Chinteni
7 noiembrie 2018: DJ 109A Vultureni – Panticeu – Recea Cristur – Dealul Jurcii
8 noiembrie 2018: DJ 107R Filea de Jos – Filea de Sus
Raymond Füstös