Ați auzit de CASTELUL CU INOROGI? Castelul Kornis, o istorie pierdută a Transilvaniei - GALERIE FOTO

Castelul se află în centrul domeniului de mii de hectare de terenuri arabile, pășuni, fânețe, păduri și hectare întregi de vie din zona Dejului. Situat la 54 de kilometri nord de Cluj și la doar 3 kilometri de Dej, castelul cetate Kornis, Szentbenedek din Mănăstirea, cunoscut și sub numele de castelul cu inorogi, dintr-o impunătoare construcție acum au rămas doar urmele unei istorii triste.

Pe o vreme friguroasă, un ciclist din Cluj-Napoca, Alexandru Micluț, care a auzit despre acest castel cu o istorie deosebită, a pedalat pentru a vedea cu ochii lui inorogii și ceea ce a mai rămas dintr-o filă de istorie a Transilvaniei.

Ajuns la fața locului, s-a lovit de o liniște absurdă, o liniște atât de apăsătoare încât a devenit deranjantă, în timp ce zidurile cetății se desfășurau înaintea ochilor lui. Totul este într-o stare atât de avansată de degradare încât nu se mai poate face nimic pentru acest castel. Oricât de mult s-ar încerca restaurarea castelului, mai bine zis, reconstrucția lui, nimeni nu va reuși s-o facă pentru că schițele lui au dispărut, la fel ca și inorogii.

Cu toate acestea, a întâlnit numeroși turiști care întrebau unde este castelul sau își făceau fotografii printre ruinele acestuia.

Era renascentistă și mitul inorogilor

Dar, dacă este să ne uităm puțin în istoria castelului, vedem că acesta datează încă din secolele 14-16 atunci când epoca renascentistă căpăta contur în Europa.

Deși în mitologie, inorogii sunt niște animale pure care apar doar când oamenii chiar au nevoie de ajutor și sunt cât se poate de curați la suflet, ei bine... nu e chiar așa. Pe blazonul familiei Kornis apare un inorog pentru că legenda spune că un strămoș al familiei a fost înnobilat deoarece a ucis un inorog care deranja oamenii, distrugea recoltele și tot ce prindea în jur. Realitatea, însă, dezamăgește.

Familia Kornis își are originile în localitatea Ruszka și și-a câștigat titlul de familie nobilă după ce bărbații familiei s-au făcut remarcați de-a lungul timpului în diverse războaie. După pierderea bătăliei de la Mohacs (29 august 1526), familia Kornis se vede nevoită să părăsească locurile natale și să se refugieze în Transilvania, și de-atunci familia a început să dețină și funcții importante în aceste locuri. În 1573, principele Transilvaniei, Ștefan Báthory al II-lea de Șimleu (Báthory István), voievod al Transilvaniei în perioada 1529-1530, a donat domeniul de la Szentbenedek prefectului de Dés (Dej), Kristóf Keresztúri, și de aici începe povestea castelului.

Clădirea principală a castelului a fost ridicată în stil renascentist de către Kristóf Keresztúri, între 1573 și 1593. În 1599, proprietara castelului era văduva lui Kristóf Keresztúri, care avea pe domeniul castelului 15 sate cu 420 de iobagi iar în incinta lui alte 22 de case de iobagi. Fiica lui Kristóf Keresztúri, Keresztúri Kata, a devenit soția lui Kornis Boldizsár la 31 iulie 1600. În anul 1602 domeniul de la Mănăstirea devine proprietatea familiei Kornis. După aproximat 70 de ani, Gáspár Kornis ridică al doilea etaj al castelului, pe latura sudică. Fiul lui Gáspár Kornis, Sigismund Kornis (guvernator general al Transilvaniei între 1713 și 1731) a renovat castelul, în anul 1680 și în 1711, după revolta Curutilor. Revolta s-a încheiat în 1711 cu pacea de la Sătmar (Satu Mare). În 1720 Sigismund Kornis ordona ridicarea a două noi bastioane în partea nordică a castelului. Bastioanele încă stau în picioare și în zilele noastre. La peste un secol și jumătate, în anul 1886, Viktor Kornis a restaurat clădirea castelului, iar în 1909 Contele Kőris Kornis a mai adăugat încă un bastion (verde).

Trista soartă al ultimului Kornis

Ultimul locuitor al castelului, Kornis Karoly, un om foarte iubit de oamenii locului, un om care a creat în incinta castelului o biblioteca cu 9.000 de volume, s-a văzut nevoit să părăsească castelul după încheierea celui de-al doilea război mondial. Acesta s-a retras în apropiere de Dej, lucrând ca și contabil la uzina electrică ridicată de familia sa. Kornis Karoly moare în anul 1955 într-o sărăcie lucie. Castelul, parțial distrus în timpul războiului, a fost naționalizat în anul 1948.

Trecerea castelului în posesia statului român, vandalizarea culturii

Anul 1948 este începutul bătăii de joc asupra istoriei locului. Biblioteca a fost distrusă și arsă, volumele au fost și ele, în mare parte, arse iar restul furate. După naționalizare castelul a deservit drept loc pentru silozuri sau cămin cultural. În 1975-1976 s-a încercat o refacere a zidului castelului însă, lucrările au fost abandonate rapid. Aparent, pentru Biserica Ortodoxă, care preluase castelul, costurile erau prea mari. După distrugerea castelului de către comuniști, țăranii din Mănăstirea s-au „servit” fiecare cu ce a dorit astfel că în casele oamenilor zac niște obiecte de o valoare inestimabilă.

Odată cu distrugerea castelului s-a distrus și o importantă filă de istorie a științelor naturii astfel că au dispărut minerale foarte rare, păsări și animale rare sau exotice, ierbare sau insectare cu specimene extrem de rare. Ce s-a întâmplat pe vremea comuniștilor a fost un dezastru. Comuniștii au distrus, fizic, mii de pagini de istorie însă ce au omis este faptul că istoria a rămas în înscrisuri, în mii de exemplare și sute de interpretări.

După căderea comunismului situația castelului a devenit și mai rea. Acesta ne mai având parte de nicio intenție de a mai fi restaurat în vreun fel de nici o autoritate abilitată. În zilele noastre, castelul servește drept groapă de gunoi și loc de adăpostit oi. Ultimul moștenitor al castelului, Gabriela Kornis, a murit în aceeași sărăcie moștenită de la Karoly, în anul 2014.

Din anul 2004 castelul Kornis figurează ca „valoare de patrimoniu cultural de interes național (monumente naționale de valoare excepțională)” și aparține de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România.

De la castel cu inorogi la groapă de gunoi

În anul 2016 castelul a trecut printr-o vandalizare fără precedent. Cei doi inorogi ce străjuiau la intrarea în castel au fost demolați după o tentativă de furt eșuată iar castelul se află într-o continuă stare de degradare. Ca să iasă „bazma curată” din scandalul furtului inorogilor de la intrarea castelului, unii au lansat mitul urban potrivit căruia inorogii au fost ridicați de autorități pentru a fi restaurați și că vor fi puși la loc după ce castelul va fi reabilitat.

Alexandru a „scotocit” prin mai bine de 50 de surse, atât online cât și fizice, însă n-a reușit să găsească nici măcar o informație vagă despre un presupus loc în care ar putea fi păstrați inorogii, în schimb a găsit destule surse care confirmă ipoteza furtului. Și încă se întreabă “de ce-ai distruge niște statui doar ca să ajungă ceva piatră de temelie la casă?”.

Ungaria investește, oficialii români ridică din umeri

Dacă ne uităm la cum arată situația de dăm seama că ușor-ușor rămânem fără identitate pentru că nimeni nu dorește să se păstreze nimic. Din cauza legilor actuale, dacă noi luăm atitudine și încercăm să facem ceva, orice, vom fi luați la întrebări și vom plăti amenzi pentru diverse motive închipuite, la fel ca pe vremea comuniștilor. După ce Gabriela Kornis și-a câștigat, în instanță, dreptul la moștenire, aceasta nici măcar n-a fost luată în seamă de către reprezentanții Ministerului Culturii atunci când și-a înaintat dorința restaurării castelului.

Guvernul ungar a aprobat, în 2014, un buget important pentru restaurarea castelului, însă a fost prea târziu, ultima „grofoaică” nu mai era printre noi.

În acest moment, inorogii se mai găsesc cu greu pe blazonul puținelor plachete care au rezistat timpului pe pereții exteriori ai castelului.

Chiar și așa, în aceste condiții, castelul Kornis rămâne o atracție turistică și anual este vizitat de sute de turiști.