monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trupul neînsuflețit al actorului Anton Tauf va fi depus la Teatrul Municipal din Baia Mare

Cei care l-au iubit și l-au admirat pe actorul Anton Tauf, care a murit marți, vor putea să își ia rămas bun joi.

Trupul neînsuflețit al actorului Anton Tauf va fi depus în foaierul Teatrului Municipal din Baia-Mare, joi, 22 noiembrie, începînd cu ora 9:00, liturghia de înmormântare urmând să aibă loc la ora 13:00. Sunt invitați toți cei care doresc să-și ia un ultim rămas-bun.

Figură emblematică a Teatrului Național din Cluj, Anton Tauf (18 aprilie 1946 – 20 noiembrie 2018) a slujit scena clujeană peste patruzeci și cinci de ani, de când absolvea Institutul de Teatru din București, la clasa Beatei Fredanov și a lui Octavian Cotescu, în anul 1968, scrie pe pagina oficială a Teatrului Național din Cluj.


Anton Tauf a lucrat cu mari regizori ai vremii, începând cu Vlad Mugur, care l-a adus în orașul de pe Someș, imediat după absolvirea facultății și în al cărui Hamlet testamentar a făcut un formidabil Polonius. Colaborările lui continuă cu György Harag, Aureliu Manea, Mircea Marin, Alexa Visarion, Alexandru Tatos, Alexandru Dabija, Mona Chirilă, Anca Bradu, Tudor Lucanu. Dar cel mai îndelungat și plin de succes drum împreună a fost acela cu regizorul Mihai Măniuțiu sub direcția căruia au luat naștere roluri memorabile: Macbeth din Macbeth de Shakespeare, Segismundo din Viața e vis de Calderón de la Barca, El din Cerul înstelat deasupra noastră de Ecaterina Oproiu, Chirică din Omul cu mârțoaga de George Ciprian, Petruchio din Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Domnul Jourdain din Burghezul gentilom de Molière, Profesorul din Lecția de Eugène Ionesco, Popa din Tulburarea apelor de Lucian Blaga.

 

Etichete: inmormantare