monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrările la Piața Mihai Viteazu sunt gata. Cu întârziere

Lucrările la Piaţa Mihai au fost finalizate cu o întârziere de câteva săptămâni.

Anul trecut, primarul Emil Boc anunţa că reabilitarea Pieței Mihai Viteazu va fi realizată în decursul acestui an pentru întâmpinarea Centenarului Marii Uniri.

Primul termen a fost 1 noiembrie, apoi a fost amânat pentru 7 noiembrie, apoi în 10 noiembrie, apoi în 15 noiembrie. Cu toate acestea, statuia nu a fost dezvelită încă.


„Depunerea de coroane va avea loc, pentru prima dată, în Piața Mihai Viteazu și cu această ocazie vă informez că lucrările la Piața Mihai Viteazu au fost finalizate sâmbătă, cu două zile întârziere față de termenul inițial propus de 15 noiembrie. Vom dezveli și statuia în zilele următoare pentru că acum am găsit o soluție amiabilă cu cei din blocul de la Republica pentru a ridica de pe clădire acele schele sau cadre metalice unde erau sprijinite panourile publicitare astfel încât întreaga piață să fie impecabilă și în momentul când acele cadre metalice vor fi date jos vom avea întreg anasamblul finalizat. Dacă vremea ne va permite vom realiza și lucrările stradale care nu au legătură cu Piața Mihai Viteazu, ea este gata și poate fi observată de toți. Vreau să le mulțumesc colegilor din Primărie că au făcut totul posibil ca lucrările să fie gata înainte de 1 Decembrie ca să putem sărbători în an centenar într-o piață reabilitată pentru circuitul public”, a declarat primarul Emil Boc, la ultima ședință de Consiliu Local.

Restaurarea statuii a fost făcută de asocierea Euras SRL Satu-Mare - SC Arh. Service Guttmann & Comp SRL. Lucrările de modernizare a pieței au intrat în sarcina Regiei Autonome a Domeniului Public, aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca. Valoarea contractului este 3,2 milioane lei şi a inclus serviciile de proiectare, elaborarea studiilor și expertizelor de specialitate extinsă, a documentațiilor tehnice și execuția lucrărilor de primă intervenție, de consolidare și restaurare a statuii domnitorului Mihai Viteazul.


Piața Mihai Viteazu a ajuns într-un stadiu avansat de degradare din cauza neînțelegerilor dintre Primărie și portughezii de la Cogedir Gestao de Projectos, care ar fi trebuit să facă un parking subteran. În luna mai 2009, firma portugheză Cogedir a semnat un contract cu Primăria Cluj-Napoca pentru realizarea primului parking subteran public din Cluj-Napoca, în Piața Mihai Viteazu, o investiție estimată la opt milioane de euro. Termenul de finalizare anunțat de partenerii proiectului era de doi ani, astfel că primele mașini ar fi trebuit să parcheze sub statuia lui Mihai Viteazu în anul 2011. Nu s-a făcut nici parking, nici modernizarea pieței. Mai rău, s-a ajuns la războaie în instanță între Primărie și portughezi.