monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parlamentarii propun „vouchere de lumină” de 7.000 lei pentru locuințele fără curent

Un număr de 26 de parlamentari USR au înregistrat în Senat un proiect privind acordarea gratuită de bonuri valorice în valoare de 7.000 de lei, denumite „vouchere de lumină”, pentru racordarea gospodăriilor fără curent la o sursă de energie electrică.

Propunerea legislativă se adresează exclusiv gospodăriilor care nu benefiază de energie electrică.

Voucherele de lumină pot fi utilizate pentru achiziţionarea următoarelor soluţii tehnice: panouri fotovoltaice şi accesorii (acumulatori, regulator solar, invertor); echipamente pentru producere energiei hidroelectrice; mori de vânt; conectarea la reţeaua electrică de distribuţie publică, precum pentru alte surse de energie regenerabilă disponibile.


Potrivit legii, bonurile valorice pentru racordarea la o sursă de energie electrică nu sunt incluse în veniturile de natură salarială, nu sunt impozabile şi nu se iau în calcul la stabilirea unor obligaţii legale de întreţinere şi nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistenţă socială sau alte prestaţii sociale.

„În scopul îmbunătăţirii gradului de acces a gospodăriilor izolate şi a consumatorilor vulnerabili la reţeaua de energie electrică sau la alte surse de energie electrică se instituie Programul Naţional <<Prima Lumină>>”, potrivit proiectului de lege.


Propunerea legislativă prevede acordarea gratuită, de la stat, a unui singur „voucher de lumină” în valoare de 7.000 de lei, care poate fi folosit pentru a acoperi costurile echipamentelor şi costurile auxiliare de transport şi instalare”. în vederea racordării unei gospodării la o sursă de energie electrică.

Voucherele de lumină au perioada de valabilitate de 24 de luni de la data emiterii. În cazul în care soluţia tehnică aleasă are un cost total mai mic decât valoarea voucherului, diferenţa în bani nu se restituie beneficiarului. În cazul în care costul soluţiei tehnice este mai mare decât valoarea voucherului, beneficiarul va suporta diferenţa de bani.


Legea prevede şi unele condiţii de acordare a voucherelor de lumină.

Astfel, voucherele de lumină sunt acordate pentru conectarea la o sursă de energie electrică a locuinţelor în care domiciliază beneficiarii. Pot beneficia de un voucher de lumină persoanele cu capacitate deplină de exerciţiu, care au domiciliul stabil pe raza autorităţii publice şi sunt înregistraţi în evidenţele acesteia.


De asemenea, voucherele de lumină sunt acordate doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) beneficiarii nu au debite la bugetul local; c) locuinţa nu a fost racordată la reţeaua publică de electricitate; d) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură.

Utilizarea voucherelor de lumină în alte scopuri decât cele în care au fost acordate constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă de la 3.000 la 5.000 lei şi pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher. Transmiterea dreptului de utilizare a voucherului de lumină unei alte persoane constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă de la 3.000 la 5.000 lei şi pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher. Vânzarea sau transmiterea echipamentelor sau a pieselor componente instalate constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă de la 5.000 la 10.000 lei şi pierderea dreptului beneficiarului de a primi un alt voucher.


Proiectul de lege al USR a fost înregistrat la Senat, primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.

Etichete: locuinte parlament