monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Veniți să vedeți Luna! Expoziția Museum of the Moon a fost deschisă la Cluj

Expoziția Museum of the Moon poate fi văzută de ieri și la Cluj, la Biserica Piariștilor.

O lucrare de peste 7 metri în diametru, iluminată din interior, care înfățișează o copie fidelă a Lunii poate fi văzută în următoarele trei săptămâni la Biserica Piariștilor (strada Universității nr. 5 Cluj-Napoca). Expoziția va fi deschisă până în 14 decembrie, între orele 10:00 - 22:00, respectând slujbele și activitățile religioase. Panouri explicative în limbile română, maghiară și engleză sar în ajutorul vizitatorilor.

Museum of the Moon este o “lucrare de artă călătoare” a artistului britanic Luke Jerram, care prezintă trăsături conforme cu imagistica NASA a suprafeței Lunii. Fiecare centimetru al Lunii lui Jerram reprezintă, de fapt, 5 kilometri ai Lunii, precizează organizatorii de la Lights on Romania. De altfel, britanicul a luat parte la deschiderea oficială a expoziției care, după România, va ajunge tocmai în Melbourne, Australia.