monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Salarii tăiate pentru sute de angajaţi de la Protecția Copilului Cluj. Conducerea instituției acuză Consiliul Județean de ilegalități

Peste 200 de angajați de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC) riscă să fie disponibilizați și reangajați.

Salariile a 200 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj vor fi diminuate cu aproximativ 50%. Cei mai afectați vor fi cei cu salarii mici. Conducerea instituției spune că este ilegală scăderea salariilor.

Un proiect de hotărâre de Consiliu Județean prevede această modificare salarială și urmează să fie discutat în ședința de Consiliu Județean de săptămâna viitoare.


Daniel Tămaș, directorul DGASPC Cluj spune că această diminuare a salariilor este ilegală deoarece instituția pe care o conduce nu are aprobată organigrama și regulamentul de funcționare. El adaugă că forul județean dorește reîncadrarea angajaților pe alte posturi ceea ce înseamnă că oamenii riscă să ajungă pe drumuri.

Vor scădea salariile bucătarilor, spălătoreselor, fochiștilor și altor categorii de angajați cu venituri deja mici. Salariile lor variază acum între 1.500 și 3.000 lei în cazul angajaților cu vechime de 30-40 de ani.


”În 2017, la 1 ianuarie, pe Legea salarizării Consiliul Județean Cluj a aprobat modificarea salarială pentru un număr de 370 de oameni, printr-o hotărâre de CJ. Mai mult decât atât, de la 1 octombrie 2018, tot CJ Cluj a aprobat o modificare salarială pentru același număr de angajați, iar acum, la o lună, vine cu o altă hotărâre de CJ, din punctul meu de vedere total ilegală, pentru că noi nu avem aprobat un stat de funcții, organigramă și regulamentul de funcționare obligatorii a fi aprobate până în luna martie 2018, să modifice salariile în jos, pe o altă grilă de încadrare, pentru 210 persoane, din cadrul centrelor. Vorbim de oamenii din centrele din județ, să le scădem salariile, adică să le înjumătățim salariile. Vorbim de personalul contractual, muncitori, bucătărese, fochiști, paznici, care desfășoară o muncă în centrele pentru copii, bătrâni și cu handicap. Ei vor să îndrepte o eroare, zic ei, noi zicem că e confom legii, că ne-ar fi dat niște bani în plus și vor să repare acum printr-o hotărâre de CJ, dar nu este obligativitatea consilierilor județeni să își asume greșelile conducerii”, a explicat Daniel Tămaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Acesta a spus că prin greșeala CJ Cluj din ianuarie 2017, s-a ajuns ca bucătăresele și paznicii să câștige mai mult ca un psiholog debutant.


“Există diferențe pe legea salarizării, pe care nu am făcut-o noi, ci Ministerul Muncii, în care s-a ajuns ca un bucătar să aibă un salariu de 3.000 de lei, cu sporuri și ture, dar exista personal de specialitate până la începutul lunii octombrie, psihologi și asistenți sociali, care se regăsea pe o altă grilă, până în 2.200 de lei, care se majora în fiecare an cu 25%. Existau anumite discrepanțe, încât un psiholog debutant câștiga 2.500 de lei, dar eu vorbesc de o bucătăreasă care era la gradația maximă și lua 3.500 de lei, cu 30 de ani vechime. Erau normale diferențele, pentru că era diferență de vechime. Din octombrie s-a modificat gradația personalului de specialitate și au intrat pe sporuri, după expertizarea locurilor de muncă de către DSP, și au intrat pe sporuri de până la 75%, între 15% și 75%. Mai există discrepanțe între centrele maternale care nu au primit niciun spor, dar este o lacună la nivel național, pe care noi sperăm să o corecteze”, a mai spus Tămaș.

Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj se teme că va trebui să dea afară cei 210 angajați și apoi să îi reangajeze.


”Este posibil ca, după aprobarea hotărârii de Consiliu Județean, să fim nevoiți să dăm afară 210 de oameni și să îi reîncadrăm după o lună, două. Aceasta este măsura de extremă urgență, la care nu vreau să ajungem. Am vorbim și cu prefectul, iar liderii de sindicat spun că nu acceptă să fim bătaie de joc”, a mai adăugat Tămaș”

Directorul crede că și măsurile de acum au legătură cu războiul pe care i l-a declarat de șeful CJ Cluj, Alin Tișe, care se luptă de doi ani să îl schimbe pe Daniel Tămaș din funcție.


 ”Nu e normal să tai tocmai de la cei amărâți. Alin Tișe are o problemă personală cu directorul instituției, cu mine. Eu i-am spus că ar trebui să renunțe, dacă a văzut că de doi ani nu câștigă. Le-am spus că sunt 37 de incompetenți, care au dat de gard toate proiectele mari. Câte vor să distrugă?”, a mai spus Tămaş.

Cum justifică forul judeţean tăierile de salarii

“Conducerea DGASPC Cluj, întrebată fiind de modul în care au fost stabilite salariile pentru personalul administrativ din centre, răspunde că «argumentul care a stat la baza salarizării în cadrul centrelor a personalului care desfășoară activități financiar-contabile, aprovizionare, investiții, referent, precum și a personalului care desfășoară activități de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere – reparații și activități de deservire, pe grilele stabilite prin hotărâre de Consiliu Județean este că salariul de bază este unic pentru fiecare funcție în parte, indiferent unde își desfășoară activitatea în cadrul instituției persoana care ocupă funcția respectivă». Observăm că la clarificările Ministerului Muncii se menționează că «nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specific fiecărei instituții sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.» fapt ce a fost omis a se lua în considerare. Din cele de mai sus s-a constatat aplicarea în mod greșit a prevederilor legii privind salarizarea personalului contractual din familia ocupațională «administrație» angajat în cadrul centrelor fără personalitate juridică aflate în subordinea DGASPC Cluj”, se arată în proiectul de hotărâre.