monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Membrii trupei Goodbye to Gravity care au murit în clubul Colectiv, comemoraţi pe planeta Marte de sonda InSight

Numele celor patru muzicieni din trupa Goodbye to Gravity care au murit în toamna anului 2015 în urma incendiului din clubul Colectiv din Bucureşti - Alex Pascu, Mihai Alexandru, Vlad Ţelea şi Bogdan Enache - au fost gravate pe un microcip plasat la bordul sondei spaţiale americane InSight, care a asolizat cu succes luni seară pe planeta Marte.

Administratorii paginii de Facebook a trupei Goodbye to Gravity au publicat în noaptea de luni spre marţi un mesaj în care i-au adus mulţumiri unui admirator al grupului, Andreas Schonhofen, autorul acestei iniţiative.

"Modulul InSight al NASA a asolizat cu succes pe Marte! Pe lângă misiunea sa ştiinţifică, sonda transportă cu ea numele lui Alex, Bogdan, Vlad şi Mihai, onorând memoria lor dincolo de lumea noastră şi pentru posteritate. Îi mulţumim încă o dată lui Andreas Schonhofen pentru minunata lui iniţiativă comemorativă", se afirmă în acel mesaj online.


La rândul lui, Andreas Schonhofen a salutat reuşita cercetătorilor de la NASA şi a distribuit pe pagina lui de Facebook videoclipul de la "Atonement", o piesă din repertoriul trupei Goodbye to Gravity".

"Modulul InSight dezvoltat de NASA a ajuns în siguranţă pe suprafaţa lui Marte. Sunt atât de fericit! În memoria Goodbye to Gravity", vă prezint videoclipul piesei 'Atonement'", a scris admiratorul trupei româneşti în acel mesaj.


"În memoria celor patru membri decedaţi ai trupei Goodbye to Gravity, am adăugat numele lor la bordul sondei InSight, creată de NASA, pentru a pleca spre Marte. Numele lui Alex, Vlad, Bogdan, Mihai (alături de numele altor 2 milioane de oameni din toată lumea) au fost adăugate pe un microcip. Acest microcip este montat pe sonda InSight a NASA. Lansarea: mai 2018. Asolizarea pe Marte: noiembrie 2018. Modulul de asolizare (şi numele) vor rămâne pe Marte pentru totdeauna! Creaţiile GTG şi numele trupei sunt puternic legate de călătoriile în spaţiu şi de astronautică. Acesta este motivul pentru care am ales o astfel de modalitate pentru a onora memoria celor patru bărbaţi", a explicat Andreas Schonhofen într-un mesaj publicat în octombrie 2017 pe contul lui de Facebook.

În total, 2,4 milioane de nume au fost gravate pe două microcipuri ce au fost instalate la bordul sondei InSight. Primul microcip a inclus 800.000 de nume. Al doilea microcip a inclus 1,6 milioane de nume şi a fost montat în interiorul sondei pe 23 ianuarie 2018.