monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Copii, părinți și profesori din Cluj au mers la Alba Iulia cu Trenul Unirii. GALERIE FOTO

Aproximativ 400 de elevi şi profesori de la mai multe licee clujene au plecat sâmbătă dimineaţa cu două garnituri de tren la Alba Iulia, de 1 Decembrie, pentru a participa la manifestările organizate de Ziua Naţională.

1 decembrie 2018. O sută de ani de la Marea Unire au trecut, cu bune și cu rele. În aceste momente țara trece prin perioade exrem de nesigure. Cu toate astea, mai sunt români care speră și care încearcă să le insufle și tinerilor iubirea pentru patrie.

Costume populare pe un ger de crăpau pietrele


Sâmbătă dimineața la ora 6.55 termometrele arătau -13 grade. În ciuda frigului năprasnic, sute de elevi, profesori și părinți s-au adunat în gara din Cluj-Napoca pentru a se urca în „Trenul Unirii”, care urma să îi ducă la Alba Iulia. Mulți dintre ei erau îmbrăcați în costume populare, chiar dacă, aerul era atât de rece, că era greu de respirat și, în loc de ciorapi și poale (în cazul fetelor), acoperite de catrințe sau zadii ar fi trebuit pantaloni de ski. În gară se aude forfotă, râsete, discuțiile unor liceeni pe jumătate adormiți, care se înghesuie unii în alții să își țină de cald.

Pe tavanul foarte înalt, stă singur un balon uitat pe care scrie „Happy Birthday”. E ziua României, în anul Centenarului. Astfel a trecut un secol...


Câțiva elevi se adună în cerc, în jurul unui dirijor. Unii își iau instrumentele, în timp ce alții își pregătesc foile cu versuri și își încălzesc puțin vocea.

„Noi suntem români, noi suntem români,


Noi suntem aici pe veci stăpâni”.

Asta a răsunat în gara din Cluj-Napoca. Glasurile lor puternice s-au auzit și în stradă. Trecătorii, somnoroși, se opreau să îi asculte și cădeau pe gânduri.


„Trenul Unirii”, plin de cântece și voie bună

Trenul a pornit, iar micii „muzicanți” au continuat cu cântece patriotice și populare. Instrumentiștii stăteau pe scaune, iar cei care cântau, pe rând, se ridicau în picioare, să fie auziți mai bine. Ceilalți călători îi însoțesc, cântă, fredonează, bat din picior pe ritm. Soarele răsare și astfel ies la iveală părțile frumoase ale țării noastre. Dealuri înghețate și copaci ce se odihnesc, așteptând primăvara.


La Teiuș, trenul oprește, iar în gară, are loc un mic moment festiv, la placuța comemorativă din gară, amplasată în cinstea martirului Ion Arion.

O mamă și fiica ei, îmbrăcate în costume tradiționale maramureșene, se îmbrățișează să mai uite de frig.

O experiență plină de învățături

Trenul se apropie de gara din Alba Iulia. Pe geam, căruțe trase de cai puternici, în care călătoresc oameni îmbrăcați în costume populare, acoperiți de haine groase din lână, merg spre Cetate. Elevii și profesorii ajung în fața gării, iar după câteva discuții organizatorice, muzicanții își iau instrumentele, iar ceilalți se adună în jurul lor.

„Hai să-ntindem hora mare”, răsună în fața gării din Alba Iulia, iar cei prezenți, plus câțiva oameni care treceau întâmplător prin zonă, se prind, mână în mână, suflet în suflet și încing o horă.

Apoi, grupul se desparte și fiecare își petrece cum dorește ziua Centenarului. înainte să pornească, trei liceeni își împreunează mâinile și își fac o promisiune, crezând că nu îi aude nimeni. Fac, de fapt, un pact.

„Hai să ne unim forțele pentru o Românie mai bună”.

Orașul explodează de culoare, de voie bună, de râsete, de legături care se creează. Totul e roșu, galben și albastru.

„Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească, Ardealul, Moldova și Țara Românească” se aude de sute de ori pe parcursul zilei.

La întoarcere, deși toți sunt obosiți, după un drum lung și ore bune de stat în frig, zâmbesc cu speranța că poate, viitorul țării va fi unul bun.

„Mi s-a părut foarte interesant, fiindcă am putut să văd oamenii mult mai conectați, că au avut interesul comun pentru sărbătorirea Marii Uniri. Oamenii erau fericiți și uniți. România înseamnă un loc în care mă simt bine alături de persoane minunate și unde este mâncare foarte bună și femei foarte frumoase! Văd un viitor bun pentru România, fiindcă eu cred că generațiile sunt din de în ce mai bune. Din ce în ce mai mulți adolescenți citesc”, a spus Andrada Pop, una dintre elevele care a participat la manifestații.

„Mi-a plăcut să văd oameni adunați din toate județele pentru o activitate de 1 Decembrie, pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Aș vrea să fim așa tot anul”, a mărturisit Diana Teocan, colega ei.

Experiența a fost una extrem de emoționantă pentru majoritatea participanților.

„Cred că a fost o experiență utilă pentru toată lumea, atât pentru noi cât și pentru elevi. Faptul că oamenii mergeau pe stradă, fiecare cu tricolorul, se salutau, deși nu se cunoșteau și nu se văzuseră niciodată, își spuneau la mulți ani, trăiască România. Îți dădea o liniște pe care nu o ai, din păcate, în rest. Și cred că pentru prima dată am văzut că toată lumea era la fel, toată lumea gândea momentul pe care îl sărbătoreau. Și cred că asta este important, când vezi atâția oameni care trec peste interesele personale, peste diferențele de opinie și au sărbătorit un moment istoric care a însemnat enorm pentru evoluția României”, a fost concluzia pe care a avut-o Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj.