Actualitate
Târgul de Crăciun de la Cluj, printre cele mai frumoase din Europa. Cum poți vota pentru târgul din Piața Unirii
Cluj-Napoca se poate mândri cu unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun, singurul din România inclus într-un top realizat de European Best Destinations.
Amplasamentul din Piața Unirii și-a făcut loc printre târgurile de mare tradiție din Viena, Budapesta, Köln, Bruxelles sau Praga într-un top al celor mai frumoase destinații de Crăciun din Europa.
Deschis în data de 23 noiembrie în fața a mii de clujeni, Târgul de Crăciun din centrul orașului a devansat mult mai faimosul Târg de la Sibiu, autointitulat "de zece ani cel mai frumos târg din România".
Printre noutățile târgului de anul acesta se numără căsuțe noi cu cadouri și bunătăți, un program antrenant presărat cu activități multiculturale, o săptămână dedicată vizionării filmelor, un radio al Târgului de Crăciun, o săptămână culinară cu activități specifice și multe alte surprize, care vor fi dezvăluite pe parcurs.
Târgul va fi deschis cinci săptămâni, perioadă în care clujenii sunt așteptați la foarte multe evenimente. Fiecare săptămână din cele cinci în care Târgul de Crăciun va fi deschis, va avea câte o tematică dedicată.
Pentru a vota pentru târgul de la Cluj este suficient să accesați acest link și să dați click pe fotografie. Se poate vota o singură dată cu același IP.