monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Radiatoarele electrice cu rocă vulcanică de la AMASS, generatoare de economii (P)

AMASS este o companie dedicată pe soluții economice de încălzire, personalizează soluția și efectuează consultanță tehnică pentru fiecare beneficiar în așa fel încât nu numai să aibe încălzire, ci și să beneficieze de consum redus.

Toamna anului 2018 a venit cu o veste bună pentru românii dornici de independență energetică. A intrat în vigoare legea care permite posesorilor de panouri fotovoltaice ca vara ei să cedeze kilowatii câștigați de la soare prin panouri și să-i primească iarna înapoi. Așadar, alegerea unui sistem de încălzire trebuie făcută și pe criteriul de independență energetică, daca investiti bani in casa noua neaparat trebuie si incalzirea sa fie mai buna si ieftina decat ce ati folosit

AMASS este compania care a reușit să aducă în rândul românilor  2 sisteme de încălzire care pot fi compatibile cu sistemele de independenta energetica si sa aibe si un consum mai mic decat gazul. Pentru situatiile ste vorba despre radiatoarele electrice cu rocă vulcanică - Germania ce sunt deținătoare de o serie de avantaje. Aceste avantaje se oglindesc în portofelele celor care folosesc tipul de radiatoare menționat. Ele reprezintă ultimul tip de radiatoare din Germania și au o reducere a consumului de până la 40% față de cele clasice, pe gaz, ajungand la o medie luna iarna de 300 ron /100 mp pentru o casa izolata termic. Iată mai multe informații despre radiatoarele electrice cu rocă vulcanică!


Vă întrebați cum este posibilă economia cu aceste radiatoare? Totul se întâmplă datorită funcțiilor de economicitate pe care ele se bazează. Există 4 funcții de economie din care rezultă beneficiile aduse de sistemele de încălzire care aduc bani în portofel și nu iau.

Automatizarea suplimentară de reducere de consum


În construcția radiatoarelor electrice cu rocă vulcanică exită o termocuplă care face posibilă automatizarea suplimentară de reducere de consum. Ea oprește alimentarea cu energie electrică în momentul în care radiatorul atinge temperatura de 80°C. Astfel, nu mai este nevoie de alimentare cu energie electrică. În plus, dacă temperatura radiatorului scade sub 80°C, termocupla permite realimentarea radiatorului în cazul în care termostatul stabilește că este nevoie de surplus de căldură. De aici rezultă economia importanta de energie electrică aducătoare de beneficii financiare importante, iar cei care dețin astfel de radiatoare nu mai au grija facturilor.

În iarna anului 2017-2018, cu un radiator electric cu rocă vulcanică, media într-o lună la o casă de 200mp într-o clădire veche din București a fost în jur de 600 ron, consum pentru încălzire.


Inerția termică

În ceea ce privește inerția termică, este important că radiatoarele acumulează căldurăîn placa magmatică, astfel încât placa e încă fierbinte după 40 de minute, cedarea căldurii făcându-se în timp. Un rol important aici îl au rocile vulcanice, declarate rocile cu cea mai mare inerție termică.


Există studii de caz, înregistrate la ORDA, care arată comportamentul radiatoarelor cu rocă vulcanicăîn aceleași locații în care s-au contorizat separate și consumuri cu gaz(centrală termică pe gaz cu radiatoare de aluminiu).

Unul dintre studii arată o eficiență de 40% în sezonul rece (septembrie-martie) în favoarea acestor radiatoare nemțești care nu s-au inventat decât pentru a se folosi avantajul acestui principiu, al inerției termice(acumularea căldurii și cedarea ei treptată).


Ciclul se repetă atât timp cât e necesar să fie menținută temperatura. Practic, inerția termicăîmpreună cu automatizarea funcționeazăîmpreună pentru a se obține costuri mult reduse în consum.

Eficienta energetica a radiatorului

De ce contează suprafața radiantă la un radiator? Creșterea suprafeței radiante sporește eficiența. La radiatoarele electrice cu rocă vulcanică, suprafața este dublă față de cea a unui radiator obișnuit, deoarece nu este dreaptă. Deci, un radiator precum cele de la AMASS de aceeași dimensiune cu radiatorul obișnuit este de două ori mai eficient daca ii desfasuram suprafata.

Folosirea resursei inepuizabile

Când spunem folosirea resursei inepuizabile facem referire la energia electrică. Datorită acestei caracteristici, radiatorul electric cu rocă vulcanică este pretabil la soluțiile de independență energetică.

Pe lângă cele 4 funcții ce stau la baza radiatoarelor electrice cu rocă vulcanică, cei care le achiziționează se pot bucura de 12 ani de garanție a unui produs german.  Mai mult decât atât, nu sunt necesare costuri de întreținere și au siguranță în exploatare. De asemenea, au o lățime de numai 7 cm și sunt în gama de puteri de la 800 w la 3000 w. Durata lor de viață mult mai mare, iar costurile de investiție sunt similare cu cele ale unei solutii cu centrala, numai că radiatoarele de la AMASS au un timp de funcționare de aproape 3 ori mai mic cumuland functiile de mai sus, ajungand astfel la un consum 2-3 ore pe zi fata de 8 ore cat functioneaza centralele termice.

În plus, nu aveți riscuri de inundații și nici de explozii, sunt foarte elegante și mai înguste decât radiatoarele obișnuite ajutând la designul camerei. Se pot monta ușor și fără nicio modificare de circuite..

Așadar, AMASS nu doar vinde sisteme de încălzire, această companie se concentrează și pe personalizarea soluției de încălzire împreună cu o consultanță pentru izolarea termică ce are ca scop obținerea de costuri mici de încălzire pentru clienții lor.