Actualitate
Peste 20 de persoane legitimate și 70 de brazi confiscați de polițiști
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Combaterea Delictelor Silvice au acționat pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite săvârșite în domeniul silvic.
Potrivit IPJ Cluj, în cadrul acestei acțiuni, polițiștii au verificat 13 mijloace de transport și au legitimat 21 persoane, fiind aplicate pentru neregulile constatate și două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 lei.
Totodată, polițiștii au confiscat 71 pomi de Crăciun, în valoare de 1.800 lei, 2,50 mc lemn foc fag, în valoare de 400 lei, precum și o autoutilitară.
La data de 12 decembrie, în jurul orei 06:30, un bărbat din comuna Căpușul Mare, jud. Cluj, a fost prins în timp ce transporta pe DN 1 E 60 un număr de 71 bucăți pomi de Crăciun, fără documente legale de proveniență și transport. De asemenea, un alt bărbat din comuna Gilău a fost depistat în timp ce transporta pe raza comunei 2,5 mc lemn foc fag, fără documente legale de proveniență și transport.
Ambii au fost sancționați cu câte 5.000 lei în baza Legii 171/2000, marfa confiscată ajungând în custodia Ocolului Silvic Someșul Rece, anunță IPJ Cluj.