Actualitate
Un clujean a câștigat un proces împotriva unei amenzi radar. La ce trebuie să fiți atenți
Un șofer din Cluj a câștigat definitiv un proces împotriva unei amenzi radar dintr-un motiv care ar putea exista în mai multe cazuri. Numai că detaliul care poate face diferența este pe înregistrările video ale aparatului radar, iar acestea le puteți viziona doar dacă depuneți plângere la instanță.
Potrivit legislației în domeniu, pe înregistrarea cu viteza pentru care ați fost sancționați trebuie să se vadă clar numărul de înmatriculare al autovehiculului. Din diverse motive, de exemplu din cauza distanței dintre mașina poliției și cea a celui sancționat, numărul ar putea să nu fie vizibil. Astfel, dacă aveți dubii, depuneți plângere contravențională și vedeți înregistrarea video. În cazul prezentat mai jos, numărul de înmatriculare nu se vedea din cauza altei mașini care era în față, scrie clujust.ro.
“Prin Sentința civilă s-a admis plângerea contravențională formulată de către petentul C. D. S, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și, în consecință, s-a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenției întocmit de IPJ Cluj (…) Prin procesul-verbal petentul a fost sancționat contravențional cu 6 puncte amendă în cuantum de 870 lei și 4 puncte penalizare, întrucât la data de 21 octombrie 2017 ora 18.14 în localitatea Huedin a condus auto marca Mercedes, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 82 Km/h. Petentul a semnat procesul verbal întocmit și împotriva acestuia a formulat plângere contravențională. Instanța de fond a reținut că apărările petentului sunt întemeiate, însă nu pentru existența vreunei erori de măsurare a vitezei de deplasare dată de cinemometru, ci pentru că din înregistrarea video a aparatului radar nu rezultă că autoturismul marca Mercedes a circulat la data de 21 octombrie 017 ora 18.14 cu viteza de 82 km/h. Din imaginile înregistrate de aparatul radar se poate identifica doar autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare….., dar nu și autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare … Este adevărat că în spatele autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare …….se observă că circulă cu viteză o autoutilitară, însă imaginile filmate nu permit identificarea mărcii și a numărului de înmatriculare pentru cel de-al doilea autoturism și nici măcar împrejurarea că viteza surprinsă de aparatul radar de 82 km/h este viteza cu care circula al doilea autoturism. Prin urmare, nu s-a reținut că autoturismul condus de petent a circulat cu viteza înregistrată de 82 km/h (…) Instanța constată că petentul nu se face vinovat de comiterea contravenției reținute în sarcina sa”, se arată în decizia Tribunalului Cluj.