monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Teste gratuite la Cluj pentru depistarea hepatitei

Clujenii care se încadrează în mai multe grupe de risc pot beneficia de analize gratuite pentru depistarea hepatitei de tip B.

Testele se pot face la Policlinica şi Centrul de Recuperare şi Fizioterapie Pasteur de pe strada Louis Pasteur nr.24/72, etajul 1, telefon 0264-522.254 şi la Centrul de Medicina Muncii Moţilor de pe Calea Moţilor numărul 35, apartamentul 2, telefon 0264- 522.254.

Vor putea beneficia de analize femeile însărcinate şi pacienţii cu hemofilie, cancer, tuberculoză, colită ulceroasă, Boala Chron, poliartrită reumatoidă, psoriazis, artrită psoriazică, spondilită ankilopoetică, precum şi persoanele cu transplant.

Acţiunea este organizată de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO). Reprezentanţii asociaţiei spun că cei interesaţi pot să contacteze asociaţia pentru a fi trimişi şi la alte clinici, pe baza unui voucher. “Cei care doresc să se testeze şi se încadrează în categoriile menţionate ne pot contacta prin e-mail, la adresa apahromania@yahoo.com sau să se adreseze reprezentanţilor zonali APAH-RO, precum şi la telefon 0721- 304.160, între orele 9.00 - 14.00, iar noi vom expedia voucher-ul, care conferă gratuitate la testare, către medicul pe care pacientul ni-l va indica, indiferent de specialitate, întrucât este obligatorie parafa medicală a acestuia” spun cei de la APAH-RO.