Actualitate
Italia intră azi în grevă generală
MAE îi avertizează pe cetăţenii români care doresc să călătorească în Italia că pe teritoriul acestui stat va avea loc, astăzi, o grevă generală a confederaţiei sindicale CGIL împotriva măsurilor de austeritate.
MAE precizează, într-un comunicat, că mişcarea de protest va afecta transportul aerian, urban, naval şi feroviar, iar angajaţii din transportul aerian nu vor lucra în intervalul orar 10 – 18. Transportul urban va fi şi el afectat: Roma şi Napoli de la 9 la 17; Milano de la 18; Torino de la 9 la 12 şi de la 15 la 18; Bologna de la 19:30 ; Palermo de la 8:30 la 17:30. “Pentru a evita apariţia unor situaţii neplăcute pe parcursul deplasării în Italia, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se intereseze din timp asupra situaţiei de pe plan local, evitând zonele unde au loc mişcări de protest”, menţionează MAE.