Actualitate
SOSESC AUTOBUZELE ELECTRICE promise de Primăria Cluj-Napoca. Cetățenii se amuză: "Blestemul lui Firea!" :)
Un clujean a surprins momentul în care un autobuz electric achiziționat recent de municipalitate este adus pe platforma unui camion.
Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, trei autobuze electrice au sosit deja la Cluj-Napoca, urmând ca alte șapte să vină până la sfârșitul lunii ianuarie.
"Trebuie să vină în total alte 30 de autobuze electrice, trei au ajuns deja sâmbătă, iar până la finalul lunii ianuarie vor ajunge alte șapte. Celelalte 20 vor ajunge până la mijlocul anului. În perioada următoare vom vedea pe străzi și cele trei autobuze recepționate deja", a declarat Tarcea, în urmă cu o zi.
Câțiva clujeni au crezut că este vorba despre un autobuz defect, așa cum o pățesc deseori bucureștenii cu Otokarele noi achiziționate de Primăria condusă de Gabriela Firea: "Blestemul lui Firea!".
"A parcat în stație și lumea nu e obișnuită să vadă autobuz în alveolă, regulamentar, așa că din reflex au ridicat busul și-l duc în Someșeni" sau "Îi face turul orașului pentru a se adapta mai ușor", se amuză clujenii.
sursă foto: Pataki Ciprian, Info Trafic jud. Cluj