monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine îl mai crede? Alin Tişe: Centrul de Deşeuri va fi dat în funcţiune, parţial, în acest an

Anul trecut, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunţa că lucrările la Centrul de Deşeuri au intrat “în linie dreaptă”, finalizarea acestora urmând a avea loc în a doua jumătate a anului 2018. Acum, același Tișe spune că lucrările la acest obiectiv vor fi inaugurate, parţial, în acest an.

"În acest an vom putea face o recepție parțială a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, astfel că vom da în funcțiune parțial, în sensul de a fi folosit de tot județul. Am reușit fazarea proiectului, adică o parte să reușim să o terminăm până în vară, lunile iulie-august. Din septembrie va trebui deja să folosim acest centru. Primăriile din Cluj trebuie să aibă o variantă pentru gunoaie. Sper ca în acest interval de timp să avem o recepție parțială și prima celulă, prima "groapă" să fie dată în funcțiune. Acest centru ne-a consumat atât de multă energie pentru că, deși el era pe o cale bună, s-au întâmplat tot felul de nereguli. Dosarele penale care sunt acolo, alunecările de teren care au fost determinate de lucrări făcute de anumite firme care au dorit prin aceasta să obțină bani în plus, au întârziat foarte mult finalizarea centrului", a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj, la un post de radio.

În schimb, Tişe nu a suflat o vorbă despre milioane de euro care au dispărut din buzunarele clujenilor în ultimii 8 ani pe falimente răsunătoare, licitaţii anulate, “lucrări malefice” şi bani publici sifonaţi pe construcţii imaginare. Să nu mai vorbim că valoarea investiţiei a crescut de patru ori, ajungând să coste peste 101 milioane de euro.


"Există o expertiză făcută la centrul respectiv de către profesorii de la Universitatea Tehnică, iar ei spun că acel constructor de la CMID a făcut lucrări malefice, în sensul că a furat dealul de la bază și a determinat alunecarea de teren ca să poată cere lucrări suplimentare și bani în plus. Aceste lucruri au dus la o întârziere uriașă, la scoaterea constructorului de acolo, o altă licitație, un alt constructor. Așa am tot prelungit-o până am ajuns acum într-o situație disperată, pentru că trebuie să finalizăm acest centru. Acum putem spune că centrul ajunge aproape în faza de a-l da în funcțiune", a afirmat Tișe.

Într-un document oficial, procurorii DNA Cluj arată că echipa de implementare a proiectului știa despre aceste nereguli, dar nu a făcut nimic pentru a remedia situația, fapt ce a dus la prejudicierea bugetului județului Cluj cu peste 13 milioane de lei.


Ce spunea Tișe în urmă cu un an?

“În sfârşit, Centrul de Deşeuri intră în linie dreaptă, în sensul că lucrările pe care le-am făcut în acest an sunt consistente şi ne dau speraţă că anul 2018 va fi anul în care acest Centru de Deşeuri va fi, în sfârşit, terminat. Îmi pot asuma astăzi o promisiune că anul 2018 va fi anul în care acest centru va fi dat în funcţiune clujenilor, respectiv pentru toate primăriile. Lucrările sunt într-o stare avansată. Sunt optimist. Sunt lucrări pe care le-am făcut anul trecut. Ce a mai rămas de făcut ne dă speranţe că anul viitor îl vom putea da în funcţiune”.


În 2017, ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu a dat termen Consiliului Judeţean de 6 luni să finalizeze Centrul de Deşeuri. Asta însemna undeva în luna martie 2018.

Cu acea ocazie, ea a reamintit că judeţul Cluj a returnat 20 de milioane de euro pentru “incompetenţa cu care Consiliul Judeţean a gestionat banii publici şi le-a transmis un mesaj atât preşedintelului CJ Cluj, Alin Tişe, cât şi managerului de proiect la Centrul de Deşeuri, Mariana Raţiu, că dacă nu sunt în stare să gestioneze problema “să plece acasă”.


La sfârşitul lunii noiembrie 2016, Consiliul Judeţean Cluj semna contractul de lucrări la Centrul de Management Integrat al Deşeuri (CMID) cu Kranz Eurocenter contra sumei de 24 milioane de euro şi termen de realizare de 14 luni.

În august 2017, Kranz Eurocenter a mai primit de la Consiliul Judeţean peste 4,5 milioane de euro (20,6 milioane de lei fără TVA) pentru presupuse cheltuieli cu alunecările de teren ceea ce a dus la prelungirea duratei de execuție cu încă 6 luni.


Ce spunea Tişe în vara lui 2016  când se gândea să renunţe la acest proiect? “Un proiect care ştim că nu va funcţiona nici în 2022 (…) Acest proiect este compromis în totalitate (…) Deja sunt estimate câteva milioane de euro, ca și costuri neeligibile, în cazul în care decidem să continuăm lucrările la depozitul de deșeuri (…) 18 luni este durata de execuţie a primei celule, ne ducem în 2018 dacă se termină la timp. Dar ce lucrare aţi văzut dumneavoastră să se termine la timp? Poate va fi gata în 2019”.

2011 - valoarea întregului proiect al Centrului de Deşeuri era de 107.520.012,54 lei

2016 – valoarea fazei II a proiectului Centrului de Deşeuri este de 209.219.641 lei

În urmă cu două zile, Monitorul de Cluj a arătat că bugetul județului Cluj a fost prejudiciat cu peste 13 milioane de lei cu ocazia construirii Centrului de Deşeuri.

DNA scrie, negru pe alb, că funcţionarii Consiliului Județean Cluj au prejudiciat bugetul judeţului pe „lucrările malefice” de la Centrul de Deşeuri. Procurorii spun că Alin Tișe trebuie să ceară tragerea lor la răspundere, civil, disciplinar și material. Mai multe detalii aici.