Actualitate
A DOBORÂT un stâlp pentru a evita impactul cu un șofer care NU S-A ASIGURAT
Un accident rutier inedit s-a petrecut, ieri, în zona Dedeman.
Conform martorilor, șoferul unui autoturism marca Peugeot, încercând să evite în ultima clipă ciocnirea cu o mașină marca Volvo, a tras de volan și s-a izbit de un stâlp de electricitate. În urma impactului, stâlpul s-a rupt în două și a căzut la pământ.
Se pare că șoferul autoturismului Volvo a vrut să intre în curtea magazinului de construcții, însă nu s-a asigurat și i-a tăiat calea nefericitului șofer care a încercat să-l ocolească. Martorii spun că l-au urmărit pe presupusul vinovat, însă acesta nu a recunoscut nimic.
Traficul în zonă a fost blocat minute în șir până când echipajele de intervenție au soluționat problema.
sursă foto: Info Trafic jud. Cluj