Actualitate
Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în 2018: ajutoare financiare de 200.000 de euro şi zeci de biserici în construcţie
Sâmbătă, 26 ianuarie, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale, care a făcut bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei Clujului din anul 2018.
Şedinţa Adunării a fost precedată de slujba de Te-Deum oficiată în paraclisul Seminarului Teologic Ortodox.
Potrivit unui comunicat de presă, bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei Clujului, structurate pe principalele coordonate se prezintă astfel:
Anul trecut au fost realizate trei proiecte importante care au marcat împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire: inaugurarea în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj a statuilor Episcopului Nicolae Ivan și a Mitropolitului Bartolomeu Anania, sfințirea Bisericii „Schimbarea la Față” din Cluj și sfințirea Mănăstirii „Mihai Vodă” din Turda.
Misiunea în rândul tinerilor:
La Întâlnirea înternațională a tinerilor ortodocşi, organizată la Sibiu, și la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Mitropolia Clujului, de la Zalău au participat peste 500 de tineri din Arhiepiscopia Clujului. Anul trecut au fost organizate la Centrul misionar „Ioan Bunea” din Sângeorz Băi, Nicula, Mărişel, Vișagu sau Bobota 23 tabere pentru copii, tineri sau familii cu scop recreativ, o tabără cu tema prevenţiei consumului de droguri, una dedicată pregătirii voluntarilor, dar şi tabere pentru 200 de tineri din afara granițelor țării. La toate acestea au participat peste 1800 de tineri.
Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a organizat, în perioada 16-22 septembrie 2018, la Centrul misionar „Ioan Bunea” din Sângeorz Băi, cea de-a treia ediție a Tebarei Tradiție și noutate, la care au participat 60 de tineri din întreaga țară, dar și din Basarabia, Bucovina de Nord și Cernăuți, dedicată Anului Centenar.
Au fost aduse într-o stare avansată lucrările de construire la Centrul de tineret din Câmpeneşti, iar în sprijinul tinerilor studioşi, dar fără posibilităţi financiare Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a oferit 34 de burse elevilor de liceu, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în valoare totală de 80.000 de lei, la care se adaugă şi bursele și premiile în valoare de 45.000 de lei, acordate de Arhiepiscopie.
Misiunea în societate:
Arhiepiscopia Clujului are în derulare în prezent 50 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijii medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrare filantropică au beneficiat anul trecut peste 15.700 de persoane. Au fost derulate 10 campanii de donare de sânge în protopopiate, parohii și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Anul trecut a fost deschis, în cadrul Asociației „Filantropia” Bistrița, serviciul de transport medical pentru pacienții hemodializați din județul Bistrița-Năsăud, care are la dispoziție 8 ambulanțe. A fost deschisă o nouă biserică pentru comunitatea de romi de la Pata Rât și a fost hirotonit un preot de etnie romă pentru comunitatea din Turda.
În anul 2018 au fost acordate ajutoare financiare în valoare totală de 878.840 lei: din „Fondul Filantropia”, suma 114.800 lei (în special persoanelor cu nevoi medicale); din proiectul „Cutia Milei pentru săraci” suma de 260.130 lei şi suma de 245.843 lei, rezultată în urma colectei Organizate în Postul Crăciunului şi suma de 58.087 lei, rezultată în urma colectei pentru proiectele sociale ale Societăţii Femeilor Ortodoxe. A fost organizată o colectă specială pentru victimele incendiilor din Grecia, în urma căreia s-au strâns 200.000 lei.
"La acestea se adaugă şi sumele din Fondul Central Misionar şi Fondul de întrajutorare pastorală, în valoare de 488.333 de lei, din care au fost ajutaţi preoţii și parohiile lipsite de posibilităţi materiale", se menţionează în documentul citat.
În anul 2018, în Arhiepiscopia Clujului erau în construcţie 63 de biserici, mănăstiri şi edificii bisericeşti, în diferite stadii, de la fundaţie până la pictură, şi au fost sfinţite sau resfinţite 34 de biserici.
Proiectele pentru anul 2019:
Printre proiectele din acest an ale Arhiepiscopiei se numără: continuarea lucrărilor la mozaicul din Catedrală, continuarea lucrărilor la Centrul Misionar Social „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj, finalizarea lucrărilor la Centrul de tineret din Câmpeneşti, demararea lucrărilor la Căminul de bătrâni din Făget, inaugurarea cabinetului stomatologic social al Policlinicii „Sfântul Pantelimon” din Cluj-Napoca, inaugurarea Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice de la Gledin, deschiderea unui Centru de îngrijiri paliative la Bistrița, deschiderea Centrului de servicii sociale de la Cojocna și a Locuinței protejate pentru persoane vârstnice la Ciucea, dar deschiderea ectivităților din cadrul Centrului educațional „Grigore Pletosu” din Bistrița.