monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cinci bărbați au ajuns la spital în urma cumplitului accident de pe Autostrada Transilvania. Care este starea victimelor

Cinci bărbați au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe în urma accidentului petrecut, luni dimineața, pe Autostrada A3 Gilău-Turda.

Un grav accident rutier a avut loc, luni dimineață, pe Autostrada A3, la kilometrul 32, în apropierea localității Sălicea. În urma impactului dintre un microbuz și un TIR, microbuzul s-a răsturnat pe carosabil, iar cinci persoane au fost transportate de urgență la spital.

Directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, conf. dr. Adela Golea, a dezvăluit care este starea actuală a celor cinci victime:


Pacient #1: politraumatism, traumatism cranio-cerebral, cu corp străin implantat. Pacientul se află, la momentul prezentei informări, în sala de operație.

Pacient #2: traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial sever cu epistaxis, traumatism toraco-abdominal, fractură humerus. Pacientul a fost internat în Secția Clinică ATI I.


Pacient #3: luxație humerus, cu plagă complexă de axilă. Urmează să se intervină chirurgical.  

Pacient #4: traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal, plăgi complexe. Pacientul se află în Secția Clinică Chirurgie Generală I.


Pacient #5: traumatism cranio-cerebral, escoriații membre. Pacientul se află sub observație.