monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DEFRIȘĂRI și drum forestier ILEGAL în Hoia-Baciu? Ocolul Silvic Cluj, prins în CONFLICTUL dintre ecologiști și proprietarii de păduri

Faimoasă în întreaga lume datorită misterului aparte care atrage ca un magnet vânătorii de fenomene paranormale, Pădurea Hoia-Baciu este victima defrișărilor ilegale, susțin producătorii peliculei „The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend?”.

După ce, în noiembrie 2018, realizatorii filmului trăgeau un semnal de alarmă privind presupusele tăieri ilegale de arbori, o nouă informație controversată planează asupra celui mai misterios loc din țară. Aceștia susțin că, în mijlocul Poienii Rotunde, vestita zonă neîmpădurită, a fost construit, ilegal, un drum forestier.

„An nou, probleme vechi! Deși am semnalat și la finalul lui 2018 dezastrul din Pădurea Hoia-Baciu, autoritățile n-au reacționat cu nimic. Ba mai mult, cei care taie copacii din recunoscuta pădure s-au întors nestingheriți la muncă. Se taie în neștire, ba chiar s-a făcut un drum forestier ilegal prin mijlocul Poienii Rotunde, loc pe care-l vizitează mii de turiști anual în căutarea experiențelor paranormale. Am sesizat și în trecut autoritățile, o vom face din nou, dar avem nevoie de sprijinul tuturor pentru a arăta masacrul din pădure”, se arată pe pagina de Facebook a proiectului „The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend?”.


În noiembrie s-au făcut exploatări autorizate

Pădurea Hoia-Baciu, care se află sub ocrotirea Ocolului Silvic Cluj, este situată pe raza administrativă a comunei Baciu, explică primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Edilul dezvăluia că, în toamna anului trecut, a fost aprobată o rundă de tăieri, fapt confirmat și de șeful Ocolului Silvic Cluj, Adrian Apostoaie. Acesta din urmă a mărturisit că haosul ecologic a fost stârnit de proprietarii neglijenți, care și-au transportat lemnele într-un mod bezmetic.

„Din verificările făcute am aflat că Pădurea Hoia-Baciu se află pe raza teritorială administrativă a comunei Baciu și în proprietatea unor persoane fizice din comună, respectiv a Consiliul Județean Cluj. În octombrie au fost aprobate tăieri de 147 mc de către Ocolul Silvic Cluj, copaci uscați și în curs de uscare. La Poliția Baciu și la IPJ Cluj nu sunt reclamații și nici nu s-au constatat tăieri ilegale”, declara, în noiembrie, Emil Boc.


Ocolul Silvic, „între ciocan și nicovală”

Contactat de Monitorul de Cluj pentru un punct de vedere, șeful Ocolului Silvic Cluj, Adrian Apostoaie, admite că imaginea sinistră lăsată în urmă de proprietarii care și-au procurat lemnele îl nemulțumește. Acesta susține însă că îi este greu să împace și capra și varza, adică să mulțumească atât ecologiștii, cât și proprietarii de păduri care își cer drepturile.

„În acea zonă, în toamnă, s-au făcut exploatări forestiere, s-a autorizat partida. Voi ajunge și eu în zonă să văd despre ce e vorba, cel mai probabil s-au tăiat copacii, care au fost apoi târâți pe jos. Vă confirm că nu s-a autorizat niciun drum forestier! Fiecare își trage lemnul cum poate, asta e toată afacerea, cetățenii își fac exploatările, nu le facem noi. Deci acest drum forestier nu există, sunt niște ogașe care s-au format atunci când au intrat oamenii cu utilajele lor, cu tractoarele, cu căruțele, cu ce au transportat lemnele. Avem acolo în jur de vreo 70 de proprietari, și mai mari și mai mici, suntem obligați conform Legii să marcăm câte o cantitate mică”, a precizat Adrian Apostoaie.


Exploatările, reluate la presiunea proprietarilor

Șeful Ocolului Silvic Cluj din cadrul Direcției Silvice județene dă asigurări că nu se fac tăieri ilegale, proprietarii din zonă având contracte de pază cu Ocolul. Acesta afirmă că, în urma reclamațiilor, exploatările autorizate au fost stopate pentru puțină vreme, însă au fost reluate la scurt timp la insistențele proprietarilor de păduri, cei mai mulți din zona Suceagului.

„Majoritatea au contract de pază cu noi, deci de furat nu se fură nimic, nu sunt reclamații în acest sens. Când a fost acea reclamație, în toamnă, am oprit exploatările, dar după aceea, la presiunea lor (n.r. a proprietarilor), a trebuit să dăm din nou drumul, să aibă lemne să se încălzească. Repet, nu există drum forestier acolo! A plouat, a fost ud, au intrat cu tractoarele și au lăsat niște ogașe de toată frumusețea. Nici nouă nu ne place, dar suntem între ciocan și nicovală, nu știm cum să-i împăcăm și pe unii și pe alții, și pe ecologiști și pe proprietari, care vor să beneficieze de proprietatea lor”, a mărturisit Adrian Apostoaie, pentru Monitorul de Cluj.


Primarul comunei Baciu, Florin Mureșan, viceprimarul Balázs János și secretarul Ioan Pripon nu au putut fi contactați telefonic la sediul Primăriei comunei Baciu pentru un punct de vedere.