Dascălilor, daţi-ne tineretul de care avem nevoie!

Cred că cea mai stringentă problemă, legată de viitorul nostru, este educaţia. Educaţie care nu-i făcută întotdeauna nici bine şi nici cu dăruire.

Înţeleptul Solomon ne face un îndemn imperativ şi în acelaşi timp pragmatic: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă şi chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6). Iar Învăţătorul absolut, Domnul Iisus Hristos, referindu-se la învăţători zice: „cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5, 19). Se observă din contextul acestei afirmaţii că, pentru a fi credibil, un dascăl trebuie ca el, prin viaţa lui, să mărturisească învăţătura ce o propovăduieşte.

Sfântul Antonie cel Mare, înţeleptul deşertului, are o mare apreciere faţă de cei ce pot să-i determine pe ucenici să devină oameni integri: „Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvăţaţi, ca să iubească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească”.

Nu-i suficient să-i facă teoreticieni ai virtuţii, ci, efectiv, să-i facă oameni virtuoşi: „Iată semnele după care se cunoaşte un suflet raţional şi virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se îndreptează spre tot mai multă cuviinţă. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide intrarea patimilor şi a ruşinoaselor aduceri aminte”.

De fapt, încă Sfântul Apostol Pavel îi cere ucenicului să preferat să se facă exemplu credincioşilor „cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (1 Timotei 4, 12). În ucenic se răsfrâng o sumedenie din virtuţile mentorului său. Dacă-i un ucenic reuşit îţi şi dai seama cam cine l-a dăscălit.

Sarcina de dascăl nu-i deloc uşoară, ci dimpotrivă foarte dificilă. Sfântul Grigorie de Nazianz spunea: „arta artelor este să-l formezi pe om, cea mai instabilă şi cea mai complicată fiinţă dintre toate vieţuitoarele”. Dar este de datoria noastră, a dascălilor – incluzând în această categorie părinţii, profesorii şi preoţii – să-i formăm pe cei tineri, căci altfel societatea de mâine va fi alcătuită din oameni neisprăviţi.

Marele pedagog Jan Amos Comenius, după ce constată că „omul, ca să devină om, trebuie format”, face un rechizitoriu asupra la adresa celor ce nu sunt educaţi: „Ce sunt cei bogaţi fără înţelepciune, decât nişte porci îngrăşaţi cu tărâţe? Şi ce sunt cei săraci fără înţelegerea lucrurilor, decât nişte măgăruşi condamnaţi să ducă poveri? Ce este cel frumos care n-a învăţat nimic, decât un papagal împodobit cu pene, sau după cum a mai spus cineva – o sabie de plumb într-o teacă de aur”.

Ca tinerii noştri să nu ajungă aşa trebuie ca noi, părinţii, dascălii şi preoţii să-i formăm. Şi ca să-i putem forma trebuie ca noi să avem cunoştinţele şi harismele necesare unui arhitect de suflete. Nu-s suficiente dolar cunoştinţele, ci mai trebuie ceva. Şi acest ceva vine de sus. Nicodim Aghioritul, referindu-se la dascălii impostori se foloseşte de nişte comparaţii dure: „Precum leul nu poate să fie păstorul oilor, după cum nu se cade ca vulpea să păstorească pasărea, tot astfel nu trebuie ca cei pătimaşi să cârmuiască sufletele, pe care trebuie să le aducă lui Dumnezeu, izbăvite de patimi”.

Disciplinele de didactică, pedagogie şi metodologie le pot furniza dascălilor cunoştinţe bogate şi necesare pentru a fi eficienţi, în munca lor. Dar puterea vine de sus. Despre Mântuitorul se spune că: „Îi învăţa pe ei, ca Unul ca are putere” (Matei 7, 29).

Rezultatele modeste ale muncii noastre pedagogice se datorează lipsei noastre de putere duhovnicească. Iar această putere vine dintr-o trăire religioasă intensă, din rugăciune şi dintr-un efort de despătimire. Înainte de a te duce la clasă, înainte de a te prezenta în faţa studenţilor, înainte de a predica sau catehiza nu-i aşa că ar trebui să te rogi?

Referitor la dascăl, Nil Ascetul scrie: „Trebuie mai întâi să se lupte cu patimile, şi cu multă trezvie să-şi întipărească în memorie cele întâmplate în timpul luptei, ca apoi, pe baza celor ce li s-au întâmplat lor, să înveţe pe alţii cele ale luptei şi să le facă biruinţa mai uşoară, zugrăvindu-le de mai înainte cursul şi meşteşugul războiului”.

Dascălii de gimnaziu, de liceu şi de nivel universitar ar trebuie ei înşişi să fie oameni cu o viaţă spirituală aleasă ca apoi să le-o poată transmite şi ucenicilor. De aceea e foarte actuală şi pertinentă o întrebare retorică pe care în veacul trecut Octavian Goga o spune elitei culturale româneşti: „Şi acum, iartă-mă şi nu te supăra pe mine, dacă fără a-ţi cere un răspuns stau şi mă întreb, care este credinţa dumneatale, mult lăudat intelectual la naţiei mele? Când ai pornit de acolo din căsuţa de la ţară, şi te-ai dus la şcoală mai ziceai «Tatăl nostru» seara şi visai cu iele şi pricolici. Duceai în suflet moştenirea din bătrâni: o candelă care licărea în taină şi-ţi lumina drumul. Dar ţi s-a risipit moştenirea asta. S-a spulberat zi de zi şi fărâmiţat în calea ta. Şi fără să vreau, îmi vine în minte o problemă atât de mare atât de nebăgată în seamă a vremii noastre frământate de patimi mici: educaţia religioasă a cărturărimii noastre.          Nu găsiţi că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându-i dascăli luminaţi, care, în şcolile secundare, să-l înveţe credinţa în Dumnezeu, şi preoţi cu guri de aur cari să cuvânteze acolo în centrele studenţimii noastre universitare?

Fiindcă, aşa cum suntem astăzi, noi nu ştim ce vrem şi nu ştim unde mergem...

Cum remediem situaţia? Apropiindu-ne de intelectuali şi înduhovnicindu-i pe dascăli. Intrând în contact cu ei, în mod individual sau organizând manifestări publice, conferinţe, simpozioane, care să-i intereseze. În toate acestea li se poate solicita ajutorul, şi lucrul acesta i-ar putea flata. De asemenea, făcându-le noi, clericii, vizite pastorale şi oferindu-le literatură duhovnicească adecvată. Cucerindu-i pe ei, prin ei, vom recupera tineretul nostru în care e speranţa ţării.

† Mitropolitul ANDREI