monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Încă 19 autobuze electrice vor fi livrate CTP Cluj-Napoca până la sfârșitul lui aprilie

Compania de Transport Public a finalizat încă o licitație pentru achiziția a 50 de troleibuze prin fonduri europene și a 24 de garnituri de tramvai.

Livrarea celor 41 de autobuze electrice, contractată anul trecut, va fi finalizată până la sfârșitul lui aprilie, potrivit reprezentanților Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca.

„De la începutul anului s-a continuat livrarea celor 41 de autobuze electrice, anul trecut au venit 11, anul acesta au venit încă 11, iar până la sfârșitul lunii aprilie vor fi livrate toate cele 41 de autobuze electrice”,  a declarat pentru Monitorul de Cluj, Liviu Neag, directorul CTP.


Flota se modernizează substanțial

Flota auto a Companiei va crește substanțial în 2019, fiind deja semnat un contract pentru încă 50 de troleibuze și 24 de garnituri de tramvai care urmează să fie livrate începând din toamnă.

„De anul trecut s-au demarat, în baza studiului de mobilitate existent la nivelul municipiului, proceduri de pregătire privind achiziția de mijloace de transport prin fonduri europene. Există deja finalizată încă o licitație pentru achiziția a încă 50 de troleibuze prin fonduri europene și a 24 de garnituri de tramvai tot prin fonduri europene. La ora actuală se lucrează la obținerea de fonduri pentru modernizarea depoului de tramvai, asta ar însemna undeva la 9-10 milioane de euro, să dotăm depoul de tramvai care se folosește pentru mentenanța zilnică sau periodică a flotei de transport cu tramvaiul. Aceste contracte există deja, primele livrări în ceea ce privește achiziția de troleibuze va fi în luna septembrie, octombrie, iar la tramvaie, începutul lunii noiembrie, acesta va fi startul în ceea ce privește livrarea”, detaliază Liviu Neag.


O parte din achiziții, folosite pentru extinderea unor linii

O parte dintre noile autobuze și troleibuze vor fi folosite pentru a înlocui unele mijloace de transport mai vechi, dar și pentru extinderea traseelor.

„S-au înlocuit o parte din autobuzele vechi și s-au înființat sau extins linii noi. Încă din toamnă s-a înființat o linie care face legătura cu Drumul Sfântul Ioan și care vine pe Calea Florești, Calea Moților, Piața Mihai Viteazul și strazile București-Barbusse. De ce am făcut această legătură? Pentru că există o nevoie mare în ceea ce privește și deplasarea celor care locuiesc în zona Sf. Ioan, dar mai ales a celor care lucrează în zona Henri Barbusse. Suntem în analiză pentru extinderea și în acest an a unor linii, prelungirea unor trasee, suntem într-o continuă mișcare sau într-o continuă adaptare la nevoile populației”, explică directorul CTP.


Clujul, cel mai eficient oraș în lupta împotriva poluării

Instituțiile din Cluj-Napoca se numără printre cele care acționează cel mai decis în direcția reducerii poluării alături de Timișoara și Galați, arată un studiu realizat de ONG-ul Observatorul Român de Sănătate.

„Punem accent pe transport nepoluant, dezvoltarea rețelei de transport cu tramvaiul și cu autobuzele electrice. Au fost achiziționate anul trecut 75 de autobuze Mercedes, dotate cu motoare Euro 6, cu grad redus de poluare și cu toată logistica la nivel european în ceea ce privește modernitatea unui autobuz la ora actuală”, subliniază Liviu Neag.