monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dana Gârbovan, președinte UNJR: „OUG 7/2019 reprezintă un regres faţă de legile votate în Parlament”

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan, a declarat vineri, la Cluj, că ordonanţa 7/2019 reprezintă un regres faţă de legile votate în Parlament anul trecut, dar că nu este o soluţie nici blocarea procesului legislativ.

Prezentă vineri la conferinţa de presă pentru prezentarea bilanţului Curţii de Apel Cluj, Dana Gârbovan a fost întrebată cum comentează ordonanţa 7/2019, dar şi decizia judecătorilor de la unele instanţe din ţară, inclusiv de la Tribunalul Cluj, de a adopta forme radicale de protest şi de a suspenda activitatea săptămâna viitoare.
„Ne-am exprimat nemulţumirea vizavi de faptul că acest act normativ (OUG 7/2019 - n.r.) reprezintă un regres faţă de legile votate în Parlament anul trecut sub aspectul separării carierei judecătorilor de cea a procurorilor. Asta nu înseamnă că ne dorim blocarea cu totul a procesului legislativ sau revenirea la forma anterioară a legilor, dinainte de a fi modificată în Parlament", a spus judecătorul clujean.

Dana Gârbovan a precizat că un element extrem de important din noile legi ale Justiţiei a fost tocmai separarea carierelor.
„Pentru că, cred că bine ştiţi, în trecut, un procuror putea ajunge direct la Înalta Curte de Casaţie, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie era ales cu votul procurorilor din Consiliul Superior al Magistraturii, se putea transfera foarte uşor la diferite grade de jurisdicţie un judecător cu un procuror şi invers. Ei, în urma modificărilor legilor Justiţiei din Parlament de anul trecut, s-a făcut o separare a carierelor. Acesta a devenit un principiu trecut ca atare în lege, un principiu care acum este încălcat prin faptul că se permite unui judecător să fie procuror şef în acele funcţii de la vârful parchetelor", a spus preşedintele UNJR.


În opinia sa, o astfel de situaţie nu doar că încalcă separarea carierelor, dar este şi incompatibilă cu statutul judecătorului, deoarece un judecător este independent şi nu are cum să îşi desfăşoare activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei.
„Eu cred că aceste argumente au scăpat Guvernului, pentru că este greu de crezut de ce să vrei să revii la o formă după ce cu atât de multe dificultăţi ai reuşit să schimbi acest lucru. Sper că vom avea deschidere la dialog şi aceste modificări vor fi retrase, abrogate sau modificate în înainte de a produce efecte juridice. Dar, în acelaşi timp, nu cred că este o soluţie să anulăm cu totul legile Justiţiei pentru că asta ar însemna să anulăm inclusiv separarea carierei, principiu pentru care noi ne batem în continuare', a mai spus Dana Gârbovan.

Judecătorii Tribunalului Cluj au decis suspendarea activităţii, pe parcursul săptămânii viitoare, solidarizându-se astfel cu protestele colegilor de la Bucureşti şi de la alte instanţe din ţară.


Judecătorul Cristian Danileţ de la Tribunalul Cluj a precizat, vineri, în timpul unui protest al magistraţilor care a durat 30 de minute, că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, peste o săptămână se va decide cum şi dacă va continua protestul.