monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Începe calvarul în trafic și la podul Fabricii

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că lucrările la proiectul ”Reabilitare Pod peste Someșul Mic pe strada Fabricii” vor fi reluate.

Astfel, începând de luni, 18 martie 2019, se anunță restricții de circulație.

Pe durata executării acestor lucrări, traficul va fi restricționat la două benzi de circulație (una pe sens). Lucrările vor fi încheiate abia în luna noiembrie 2019, anunță reprezentanții Primăriei municipiului Cluj-Napoca.


Lucrările la podul Fabricii au început în luna august a anului trecut. Prima etapă a proiectului de modernizare a vizat infrastructura podului urmând ca în etapa a doua să se facă lucrări la suprastructura podului.

Executantul lucărilor este Antrepriza Reparații și Lucrări - ARL, firmă care a câștigat și contractul de pietonalizare a laturii de vest a Pieței Unirii, după planurile arhitecților de la Planwerk. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 13.767.256,25 lei (fără TVA), bani din bugetul local al municipalității.