Actualitate
Statul dă cu 20% mai mulţi bani pentru înmormântări
A crescut suma pe care statul o dă pentru înmormântare.
Începând de ieri, 15 martie, ajutorul de deces acordat de stat va fi majorat cu circa 20%, conform Legii nr. 47/2019 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, publicată ieri în Monitorul Oficial.
Legea se aplică din 15 martie iar sumele acordate vor fi de 5.163 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, în timp ce în cazul decesului unui membru de familie ajutorul va fi de 2.582 lei.
Acest ajutor va fi acordat persoanei care a suportat cheltuielile în urma decesului, după ce cheltuielile au fost făcute, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Ajutorul de deces poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului, şi trebuie achitat de către stat în maximum trei zile lucrătoare de la solicitare.
Până acum sumele acordate în conformitate cu Legea nr. 3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 erau de 4.162 lei în cazul decesului asiguratului, respectiv 2.081 lei în cazul decesului unui membru al familiei.