monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dispar străzile Mihail Kogălniceanu și Iuliu Maniu așa cum le știam. 10 mil. € pentru scoaterea mașinilor de pe aceste străzi

Una dintre cele mai frumoase străzi din Cluj-Napoca, strada Mihail Kogălniceanu, se transformă încet, dar sigur, în zonă pietonală, la șapte ani de când primarul Emil Boc discuta pentru prima dată despre pietonalizarea acestei artere. La fel și străzile Universității și Iuliu Maniu se transformă zone pentru pietoni, în detrimentul mașinilor.

Consilierii locali vor aproba vineri, în ședință extraordinară, indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea străzilor Mihail Kogălniceanu, Universității și străzile adiacente, precum și pentru modernizarea străzii Iuliu Maniu. Investiţia totală este estimată la peste 10 milioane de euro, bani europeni.

“Municipalitatea clujeană are posibilitatea depunerii unor proiecte pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: construirea/modernizarea/extinderea de zone și trasee pietonale, inclusiv măsuri de reducere a traficului auto, dotarea cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, toalete ecologice, suport parcare biciclete etc), calmarea, eficientizarea și reducerea traficului motorizat în zonă, în favoarea dezvoltării unei rețele atractive și sigure de trasee ciclistice, plantarea de arbori și arbuști și asiguraea de zone pietonale și de spații cu caracter prioritar pietonal”, transmite municipalitatea.


Pietonalizarea Kogălniceanu-Universității: 8,7 mil. euro

Zona este situată în zona centrală a municipiului, are o suprafață de aproximativ 26.000 mp și cuprinde străzile Mihail Kogălniceanu, Universității, Emanuelle de Martonne, Bolyai Janos, Hermann Oberth, Kovacs Dezso, Gaal Gabor și strada Baba Novac între I.C. Brătianu și strada Avram Iancu.

La ce rezultate se așteaptă municipalitatea? Scăderea anuală a gazelor cu efect de seră, creșterea numărului de bicicliști care utilizează pistele de biciclete, creșterea numărului de pietoni care utilizează zonele pietonale, scăderea transportului motorizat și crearea unei rețele de spații pietonale și shared-space.


După modernizare, aici, ar urma să fie create 11 locuri de parcare din cele 134 care sunt în prezent, 240 de arbori, două stații de încarcare pentru mașinile electrice și 90 de locuri de parcare pentru biciclete.

Valoarea totală a investiției se ridică la 41.115.030 lei (8,7 milioane euro). Durata de execuție a lucrărilor este de 20 de luni, iar durata de implementare integrală a proiectului, cu toate activitățile, este de 28 de luni de la începerea implementării proiectului.


Piațetă și spațiu pentru foști rectori

Primăria a organizat un concurs de soluții pentru amenajarea străzilor Kogălniceanu, Universității și străzile adiacente. Stradă Kogălniceanu, cea mai frumoasă arteră a Clujului, este, în prezent, pusă în valoare doar de două ori pe an la Zilele Clujului și cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare.

Prin tema de soluții, impusă de municipalitate, parcarea de pe strada Universității urmează să dispară, iar, în locul ei va fi proiectată o piațetă în care va fi reamplasată statuia Fecioarei Maria.


Strada Kogălniceanu va avea trafic rutier în care accesul va fi permis doar riveranilor și persoanelor care trebuie obligatoriu să ajungă cu mașina la una dintre instituțiile din zonă. De asemenea, în fața sediului central al Universității Babeș – Bolyai va fi creat un spațiu dedicat foștilor rectori.

Proiect "îngropat" de Primărie

Transformarea străzii Mihail Kogălniceanu în pietonală, în mod sigur face parte din seria proiectelor anunțate de primarul Emil Boc la scurt timp de la câștigarea mandatului din 2012 și “pierdute” pe drum. În urmă cu aproape doi ani, edilul șef vorbea despre pietonalizarea străzii Kogălniceanu, au fost organizate dezbateri publice pe această temă, a fost anunțat și un concurs de idei pe această temă. După ce în 2013 s-a discutat intens despre proiectul pietonalei Kogălniceanu, de la începutul lui 2014 s-a așternut praful peste această idee. Până în 2018. Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca spuneau la acea dată că pietonalizarea străzii depinde de găsirea unor soluții de parcare pentru locuitorii din zona centrală.


Strada în oglindă devine și ea pietonală

Transformarea străzii Iuliu Maniu se numără printre proiectele câştigătoare din cadrul programului de bugetare participativă de anul trecut.

În ceea ce privește strada Iuliu Maniu, abordarea va fi similară și zona va fi transformată în shared space prin renunțarea la actualele locuri de parcare (81 de parcări) în favoarea pistelor de biciclete și spațiului pietonal. De asemenea, urmează să fie plantați 20 de copaci, în condițiile în care acum nu există niciunul.

Zona este situată în zona centrală a municipiului și are o suprafață de aproximativ 4.307 mp.

După modernizare, ar urma să fie create doar trei locuri de parcare, două stații de încărcare pentru mașinile electrice și 23 de locuri de parcare pentru biciclete.

Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 7.606.285 lei (1,6 milioane euro). Durata de execuție a lucrărilor este de 7 luni.