monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prejudicii de 3 mil. € în Florești. Ilegalități la modernizarea drumurilor, bani plătiți pe lucrări imaginare și nereguli la salubrizare

3,1 milioane euro. Cu suma aceasta a fost prejudiciat bugetul local al comunei Florești potrivit auditului Curții de Conturi pe anul 2017. Cele mai mari nereguli și ilegalități se regăsesc în investițiile derulate de Primărie, de la modernizarea drumurilor, construcția școlii din Cetatea Fetei la trecerea cablurilor în subteran, unde au fost plătiți bani pe lucrări neexecutate, până la serviciul de salubrizare.

Un audit financiar pe anul 2017 al Curții de Conturi arată că cele mai mari prejudicii și abateri financiar-contabile se întâlnesc la Primăria Florești (11.555.000 lei. Urmează Școala Gimnazială Luna de Sus cu abateri în valoare de 3.229.000 lei și Școala Gimnazială Gheorghe Șincai unde prejudiciul se ridică la 68.000 lei.

Potrivit Curții de Conturi, printre nereguli semnalate se numără:


În anul 2017 nu au fost înregistrate sau au fost înregistrate eronat unele operațiuni economice cu influența asupra rezultatului patrimonial și a situațiilor financiare (11.188.000 lei)

Nu au fost înregistrate manualele școlare primite la Școala Gimnazială Gheorghe Șincai Florești în anul 2017 în conturile corespunzătoare de materiale de natura obiectelor de inventar (38.000 lei)


Nu au fost înregistrate în evidența contabilă a Școlii Gimnaziale Gheorghe Șincai și a Școlii Gimnaziale Luna de Sus clădirile aparținând domeniului public al comunei Florești deținute în administrare (3.222.000 lei)

Nu au fost stabilite, evidențiate și urmărite în totalitate la încasare în anul 2017 veniturile nefiscale cuvenite bugetului local din efectuarea serviciului de salubritate pentru locuitorii din comuna Florești (1.294.000 lei)


Au fost efectuate cheltuieli care exced cadrul legal reglementat privind salarizarea din sectorul bugetar (847.000 lei)

Nu este constituită garanția de bună execuție pentru realizarea investiției “proiectare și lucrări de construire școală, împrejmuire, branșamente, utilități pe Cetatea Fetei” (367.000 lei)


Au fost efectuate plăți pentru modernizarea drumurilor prin asfaltare și extindere rețea de canalizare pluvială și menajeră mai mari decât cele cuvenite fiind cauzat un prejudiciu bugetului local (102.000 lei)

Au fost efectuate plăți pentru obiectivul de investiții “proiectare și lucrări de construire școală Cetatea Fetei” și plăți pentru servicii de dirigenție mai mari decât cele cuvenite fiind cauzat un prejudiciu bugetului local (80.000 lei)


Au fost efectuate plăți pentru obiectivul de investiții “amenajare pistă alergare baza sportive Unirea” mai mari decât cele cuvenite, fiind cauzat un prejudiciu bugetului local (66.000 lei)

Au fost acceptate la plată nejustificat și decontate cantități de lucrări neexecutate pentru obiectivul de investiții “trecerea rețelelor electrice din montaj aerian în montaj subteran situate pe strada Avram Iancu”, fiind cauzat un prejudiciu bugetului (235.000 lei)

Au fost efectuate cheltuieli pentru amenajarea unui patinoar în comuna Florești care a fost închiriat unei asociații culturale care a încasat tarifele de acces patinoar și din exploatarea bunurilor adiacente, 10 căsute, patine etc fără însă a vira vreo sumă către Primărie (258.000 lei)

Auditorii Curții de Conturi au cerut intrarea în legalitate cu delegarea serviciului de salubrizare prin fundamentarea taxei speciale de salubritate percepută pe persoană în funcție de costul serviciului de salubritate, recuperarea prejudiciului privind modernizarea drumurilor și stabilirea prejudiciului cauzat bugetului local prin plăți nelegale mai mari decât cele contractate și datorate la investiția privind amenajarea pistei de alergare de la baza sportivă Unirea, recuperarea prejudiciului privind amenajarea unui patinoar și închirierea acestuia fără a se încasa veniturile din chirii sau stabilirea prejudiciului cauzat bugetului local reprezentând servicii de cazare necuvenite pentru deplasările efectuate în anul 2017 și recuperarea acestuia

Tișe și Șulea au atribuit direct, fără licitație, firmei Strict Prest contractul pentru ridicarea gunoiului din Florești

În februarie 2017, societatea Strict Prest, administrată de Mircea Vereş, a fost desemnată să se ocupe de gunoiul floreștenilor. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, susţinea la acea vreme că suspendarea contractului cu Quatro Eco Salub şi atribuirea directă a contractului către Strict Prest au fost singurele variante, din punct de vedere legal.

Târgul de Crăciun din Florești a fost în pericol să se închidă

Târgul de Crăciun din Florești a fost organizat de GD Events, o firmă despre care nu se știe mare lucru.

În descrierea făcută de Primăria Florești, „Satul lui Moș Crăciun" a fost compus din următoarele zone tematice: Casa lui Moș Crăciun, Fabrica de Jucării, Fabrica de vise ( alteliere de creație ), Poșta lui Moș Crăciun, Ieslea, Bradul lui Moș Crăciun, Carusel, Scena de concerte, Gara și Trenulețul lui Moș Crăciun, Pista de mașinuțe, Patinoar, Căsuțele De Crăciun, precum și o zonă de Food & Drinks.

Târgul ar fi trebuit să fie deschis între 23 noiembrie 2018 și 3 ianuarie 2019, doar că, între timp, vânzătorii din zona de Food & Drinks au decis să plece din cauză că floreștenii nu prea s-au înghesuit să îl viziteze.